Papa Francisc a oficiat mesa de Crăciun sâmbătă seara, Suveranul Pontif îndreptându-şi gândurile către copiii aflaţi în dificultate, care suferă înfometarea şi pericolul în teatrele de război ale lumii, mai ales în Siria, dar şi către marginalizaţi şi refugiaţi, informează Corriere della Serra, citat de Mediafax.
În cursul celebrării euharistice, Papa Francisc a ţinut o predică (omilie) în care a amintit în mod special situaţia copiilor aflaţi în suferinţă şi a marginalizaţilor. De asemenea, Papa Francisc a denunţat situaţia tragică a refugiaţilor, a celor care se află pe rutele migraţiei, a copiilor înfometaţi şi a celor care sunt în preajma pericolului, în regiuni precum Alep, Siria.
Este a patra slujbă de Crăciun efectuată de Papa Francisc de când a fost ales Suveran Pontif."Să dăm ascultare Copilului din iesle, dar să dăm ascultare şi copiilor care astăzi trăiesc fără adăpost, fără afecţiunea părinţilor şi se joacă în sărăcie, în refugii subterane, pentru a scăpa de bombardamente, pe trotuarele marilor oraşe sau la bordul unui vas supraîncârcat de migranţi. Să dăm ascultare copiilor care nu sunt lăsaţi să se nască, celor care plâng pentru că nimeni nu le poate sătura foamea, celor care nu ţin în mână jucării, ci arme. Chiar astăzi este aceeaşi indiferenţă, când Crăciunul devine o sărbătoare unde protagoniştii suntem noi, în locul Lui. Când luminile comerţului aruncă în umbră lumina lui Dumnezeu, când suntem preocupaţi de cadouri, dar reci în faţa celor marginalizaţi", a afirmat Papa Francisc în predica sa din cadrul slujbei de Crăciun.
Foto: www.playbuzz.com
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Suveranul Pontif , Alexandru Papadopol , Suveran Pontif , Muzeul Căilor Ferate Române , mesaje discriminatorii , Papa Francisc , Vasile Crăciun
Vizualizari: 996
Ultimele comentarii
Acum 45 minute
Diana
Acum 51 minute
Il ie
Acum 57 minute
Emil
Acum 1 oră
Eori
Acum 1 oră
Nelutu O