Luni,
29.04.2024
Cer Senin
Acum
12°C

De ce votează sibienii ”dreapta”

Un important om de afaceri, stabilit de zeci de ani în Sibiu, îmi spunea la sfârșitul anului trecut că nici acum nu-i înțelege foarte bine pe sibieni. Nu s-a acomodat 100% cu viața socială a orașului. ”Cred că totul începe de la felul de a-și construi sibienii casele. Se fac ziduri înalte, iar porțile depășesc de multe ori înălțimea locuinței. Sunt închiși, trăiesc pentru ei, comunică foarte greu cu vecinul de lângă el, ce să mai spui de cel de peste drum?”, explica omul.

S-ar putea spune că e o tradiție adusă de sași. În orice comună săsească, fie că vorbim de Sibiu, Brașov, Mureș sau Sighișoara vedem casele ”îngropate” dincolo de gardurile masive de cărămidă. Să nu se vadă dincolo. În restul țării, oamenii sunt mai deschiși, mai transparenți. Până acolo încât și rufele se spală în public. Și la propriu și la figurat.

Felul puțin taciturn, molcom și închis al sibienilor a fost observat și de omul de afaceri de care am adus vorba. ”E importantă familia și nimic dincolo de ea”, observa sibianul ”importat”. Oamenii locului nu se deschid, nu sunt interesați foarte tare de viața socială, de aici lipsa implicării în sport și cultură, de exemplu.

Pe lângă influența săsească, poate a contat mult și ”mărginimea”, cu bogăția dincolo de strânsoarea comunistă a crescătorilor de animale. Oamenii au învățat de-a lungul anilor că, dacă e să-și păstreze averea, atunci trebuie să fie pe cont propriu. Nu a încăput aici nicio discuție legată de CAP-uri și IAS-uri, de muncă în colectiv în general. Afacerile și munca se desfășoară în familie, nu în colectiv.

Acest tipar a rămas și dincoace de revoluție. Sibienii au fost printre primii români care au înțeles valorile ”dreptei”. Vor un guvern care să nu fie extrem de implicat în piața liberă și vor respectarea valorilor și drepturilor individuale, în opoziție cu ideile colectiviste sau statiste ale stângii sociale. Oamenii au priceput că pot strânge, dacă sunt lăsați în pace - și nu prea vor să împartă. E destul de simplu de înțeles, așa au fost dintotdeauna și tot așa vor să fie în continuare.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Vizualizari: 2151

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

12 comentarii

A

Acum 7 ani

Aline, eu sugerez sa inveti putin ce inseamna dreapta. Vezi ca sunt vreo cativa profesori buni la Barnutiu care iti pot da putina educatie. Daca tu consideri PNL si USR ca fiind de dreapta, am vesti proaste pentru tine.
Raspunde

mihai

Acum 7 ani

cred ca nu ai observat ghilimelele care insotesc dreapta...
Raspunde

Ovi

Acum 7 ani

Atunci de ce sibienii injura primaria pentru nefunctionarea tursibului? Sa isi cumpere masina fiecare si primaria sa-i lase in pace. Asta cu dreapta nu o prea inteleg. Cred ca sibienii sunt mult mai inimosi decat credem noi.
Raspunde

Alzara real

Acum 7 ani

Sibienii au votat ÎNTOTDEAUNA anti FSN ,atunci când - uneori miopi - l a au identificat : în 1990 30%au votat verde ( la egalitate MER şi PER ) ,PNL ,PNŢ,UDC. FESN a fost minoritar iar I.Iliescu a avut cel mai mic %din ţară .La fel în toate alegerile care au urmat jud SB a fost lider al votului non FSN ; la primărie după eşecurile răsunătoare ale primarilor PAC şi PNŢ au preferat un necunoscut absolut PDSR - ului care câştiga atunci în ţară (2000) ; miopi şi naivi au confundat PD - Băsescu cu dreapta şi au votat ca atare ,chiar dacă primarul care nu a mai avut contracandidat le - a recomandatvaltfel (2009 şi 2012) .În 2016 PSD a piedut din nou ,PNL a câştigat cu iniţialele deşi toţi parlamentarii sunt urmaşi...FSN (PD +APR ) .Şi totuşi dna Turcan spune că a muncit ( electoral desigur ) la firul ierbii şi ne - a convins ...să nu votăm PSD ! Cu asemenea calităţi îi recomandăm să converzească şi judeţul său natal - BOTOŞANI !
Raspunde

Maria de la Santa Cruz Rosalina Agnelia Rodriguez Cuellar Rene

Acum 7 ani

Poate ca ''sibienii'' sunt foarte obisnuiti sa foloseasca dreapta. Mana dreapta ! Si no, d'aia.
Raspunde

e-manuela

Acum 7 ani

Buna! "Nenea" da' tu can' bati "albusele" nu tai "facaletu" cu dreapta?...No ase vezi!
Raspunde

mihaela d VALCEA

Acum 7 ani

Laura Codruta Kövesi nu spune adevarul !!
Raspunde

e-manuela

Acum 7 ani

Buna! Nenea, alea toate, da' toate-toate minte! Oare sa fie de la masaua?...
Raspunde

Sibian

Acum 7 ani

Slab de tot. Sibienii adevarati sunt prea ocupati cu munca, nu cer pomana, repartitii si cresteri din seninul cerului si sl saracilor cu duhul care promit fara acoperire, de aceea nu au timp de sport si alte activitati. Cati oameni cu dureri de spate de la ridicat si muncit ati vazut la dport??? Pana si Ceausescu baga la sport pe aia care n-aveau cap de scoala. Iar gardurile sunt ptr protectie, feritul de curiosi si pierde vreme de vecini care n-au altceva de facut decat sa piarda vremea barfind pe la garduri. Iar votatul cu dreapta are radacini in alegerile libere din interbelic ( da trebuie nitica cultura, lectura sau povesti de la bunici ca sa intelegi complexitatea contextului de atunci).
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus