Sibianul are 28 de ani și a mințit în declarația scrisă cu privire la circumstanțele producerii accidentului pentru a evita plata daunelor provocate. În cursul zilei de joi polițiștii s-au autosesizat și i-au suspendat permisul, apoi i-au făcut dosar penal.
Tamponarea a avut loc în data de 3 ianuarie, în jurul orei 14:00, pe strada Banatului. Bărbatul a fost neatent și a lovit mașina aflată în fața lui, autoturism condus de un sibian de 57 de ani.
În data de 08 ianuarie sibianul a declarat în scris, pe declarația tip pentru soluționarea accidentelor rutiere soldate doar cu pagube materiale, faptul că ”nu a fost implicat în respectivul eveniment rutier”, deși în data de 4 ianuarie i-a comunicat administratorului societății care deține autoturismul pe care l-a tamponat că ”mașina sa nu este asigurată pentru răspundere civilă pentru caz de pagube produse terților prin accidente de circulație și că nu dorește să despăgubească daunele produse”.
De asemenea, după producerea evenimentului rutier, acesta a reparat daunele produse mașinii sale.
”Având în vedere cele constatate, polițiștii rutieri au procedat la sancționarea contravențională a sibianului conform art. 51 și art. 79/1/b din O.U.G. 195/2002, republicată, iar ca măsură complementară s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 zile, conform art. 100/3/g din același act normativ. Totodată, a fost întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în declarații (art. 326 cod penal) și repararea autovehiculelor (…) având urme de accident, fără a fi îndeplinite condițiile prevăzute de lege (art. 340 alin. 4 cod penal)”, se arată într-un comunicat remis vineri de Inspectoratul de Poliție al județului Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: IPJ Sibiu , Accident Vascular Cerebral , Guvernul Minciună , dosar penal , Pentru Sibiu , Poliția Comunitară
Vizualizari: 2872
Ultimele comentarii
Acum 18 ore
Denisa-Maria
Acum 18 ore
Miruna
Acum 18 ore
Radu
Acum 21 ore
Sirina
Acum 21 ore
Da