Pe un teren de 4,6 ha situat pe teritoriul administrativ al comunei Cristian, compania germană Thyssenkrupp Bilstein a demarat construirea unei noi fabrici de amortizoare.
Lucrările au început în luna noiembrie a anului trecut, iar termenul de finalizare a fost stabilit pentru luna noiembrie a anului 2019 (surse apropiate șantierului arată, însă, că planurile investitorilor germani prevăd finalizarea lucrărilor mai repede). În noua fabrică, germanii de la Thyssenkrupp Bilstein intenționează să producă, anual, peste 3,5 milioane de amortizoare. Antreprenorul general al lucrării este firma sibiană Con-A. Terenul pe care va fi ridicată noua fabrică este situat pe teritoriul administrativ al comunei Cristian, aproximativ vizavi de fabrica de rulmenți a francezilor de la NTN – SNR.
Peste patru hectare
Proiectul propune realizarea unei incinte industriale care să deservească necesitățile unei fabrici de producție amortizoare. Pe terenul cu suprafața totală de 46.111 mp se va realiza o hală de producție amortizoare cu regim de înălțime P+E+Er, cu o suprafață de 21.492 mp (P)”, se arată în documentația depusă de investitorii germani la Agenția de protecție a mediului, în etapa de încadrare. Fabrica va avea o suprafață desfășurată de peste 2,4 ha, în care intră hala de producție, spațiile de birouri, cantina și vestiarele. Vor fi asigurate parcări, căi de circulație auto și pietonale pe alte 1,3 ha, iar spațiile verzi proiectate ar urma să acopere mai bine de un hectar.
În noua fabrică sunt prevăzute a fi incluse toate etapele de producție ale amortizoarelor, de la prelucrarea mecanică, la montaj, vopsire și asamblare finală.
Solicitați de Turnul Sfatului să ofere mai multe informații legate de dimensiunile financiare ale investiției și planurile referitoare la resursa umană, reprezentanții Thyssenkrupp Bilstein au preferat să nu ofere astfel de detalii.
Prima societate mixtă din România
În prezent, Thyssenkrupp Bilstein Compa SA funcționează în spațiile industriale din zona fabricii Compa SA, de pe strada Henri Coandă, din Sibiu. De altfel, trecutul celor de la Bilstein este legat, în România, de parteneriatul încheiat cu cei de la Compa. Înființată în 1996, Thyssenkrupp Bilstein Compa SA a fost prima firmă cu capital mixt din țara noastră. Acest ”parteneriat” s-a încheiat în ianuarie a anului trecut, când acționarii Compa SA au decis să accepte oferta de vânzare a pachetului de 26,91% din acțiuni. Valoarea tranzacției a fost de 12,8 milioane de lei, suma fiind rezultatul unor negocieri care au durat aproximativ două luni.
De la BMW la Subaru
În prezent, printre clienții societății Thyssenkrupp Bilstein se numără producători auto precum BMW, Ferrari, General Motors, Jaguar, Maserati, Mercedes, Porsche sau Subaru, dar ”plaja” de clienți este mult mai numeroasă. Cifra de afaceri a societății germane a fost una în continuă creștere în ultimii ani. În 2015 (ultimul an pentru care au fost publicate de către Ministerul Finanțelor rezultatele financiare), germanii producători de amortizoare au înregistrat o cifră de afaceri de peste 170 de milioane de lei (o creștere de 10% față de anul fiscal anterior), profitul fiind de 12,2 milioane de lei (ușoară scădere). Numărul de angajați al celor de la Thyssenkrupp Bilstein la Sibiu este de aproximativ 500.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Ministerul Finanțelor , General Motors , Henri Coandă , Turnul Sfatului , Thyssenkrupp Bilstein Compa , Zona Industrială Vest , Cristian Preda , amortizoare , Continental Automotive , fabrica , Pentru Sibiu , Thyssenkrupp Bilstein
Vizualizari: 18285
Ultimele comentarii
Acum 49 minute
R
Acum 50 minute
Emil
Acum 1 oră
Barbatie nu pubertate
Acum 1 oră
Ticlazau
Acum 1 oră
Emil