Miercuri,
15.01.2025
Cer Senin
Acum
-10°C

Ordonanța din 2017 e Tokes din 1989

REVOLÚȚIE, revoluții, s. f. I. 1. Schimbare fundamentală a valorilor, a instituțiilor politice, a structurii sociale, a conducătorilor și ideologiilor unei societăți. Dex, 2009. Definiția este valabilă și astăzi. N-a fost atacată la Curtea Constituțională…

Despre asta e vorba de fapt.

În 1989, nici pe dracu nu interesa soarta pastorului Laszlo Tokes. Dar acel moment din Timișoara a fost scânteia care a arătat că se poate. În Timișoara, iar mai apoi în București, Sibiu și Cluj oamenii n-au ieșit în stradă pentru a-l apăra pe Tokes. Ci pentru a apăra dreptul la viitor al copiilor lor. Revoluția nu s-a oprit acolo. A continuat. S-a amplificat.

În 2017, din șapte mărturii ale oamenilor care au ieșit la protest, doar unul spune că e deranjat de ordonanțele de urgență. Restul spun în mare că sunt săturați de sistem. De felul cum sunt tratați de politicieni. De hoție. De lipsa respectului față de cetățean. De legile strâmbe în general și de sutele de portițe lăsate pentru cine trebuie.

https://youtu.be/yPm2rL1iCiY

Sunt convins că o eventuală retragere a ordonanțelor justiției nu va schimba foarte mult evoluția protestului. Ar fi doar o victorie de etapă. Cam cum a fost în 1989 anunțul că se vor mări alocațiile pentru copii.

O eventuală aprobare a Curții Constituționale a ordonanțelor lui Iordache ar inflama și mai mult spiritele. Oamenii știu că șef acolo e Valer Dorneanu, cel care a îngropat Legea Lustrației, propusă în 1999 de către un grup de parlamentari PNȚCD.c

Din cauza acestui sistem de valori sunt oamenii în stradă. Despre acest gen de valori al instituțiilor politice, a structurii sociale, a conducătorilor și ideologiilor unei societăți vorbim.

România e împărțită în bule doar în aparență.

https://youtu.be/jD8tjhVO1Tc

Pesediști și non-pesediști, cu toții au totuși același gând de fond. O țară mai bună, mai corectă. Sunt în minoritate doar cei care stau agățați de un punct vremelnic dintr-un CV. Cred că și ei vor înțelege într-un final cât de important e ce rămâne în urma lor.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

5 comentarii

e-manuela

Acum 7 ani

Buna! Nenea, cu parere de rau dar, situatia nu comporta comparatie...Este adevarat ca Guvernu' a luat-o pe aratura, dar este un Guvern "emanat" in urma unor alegeri libere si corecte!
Raspunde

rosu

Acum 7 ani

Parerea mea: Guvernul PSD si reprezentantii lui sunt pentru sustinatorii lor doar niste haiduci moderni: fura pe unde apuca si le da si celor saraci de-o pita si de-un chil de vin. De aceea or fost alesi. Cei care protesteaza in strada sunt doar o minoritate, niste idealisti. Pentru romani, expresia "bai, ce hotz esti" este un compliment. "A face rost" si "a se desurca" sunt expresii care nu pot fi traduse in orice limba. Totusi, de departe, sunt alaturi de cei care protesteaza. In decembrie ´89, si io am crezut ca pot schimba ceva. Sper ca ei sa aiba mai mult succes decat noi, atunci.
Raspunde

Georg

Acum 7 ani

Scurt studiu despre efectele unei decizii CCR Cristi Danilet februarie 8, 2017 Voi explica pe scurt ce efecte are decizia Curții Constituționale (CCR) de astăzi, prin care a spus că nu există un conflict între Guvern și Parlament atunci când primul adoptă o Ordonanță de Urgență (OUG) de dezincriminare a unor fapte penale care, potrivit Constituției, ar trebui să revină numai în competența celui de al doilea. SCENARIUL INTAI: T0: se înregistrează o plângere pentru comiterea unui viol, infracțiune prevăzută în Codul penal; T1: Guvernul decide într-o noapte să dezincrimineze violul, prin OUG, pe care o publică în Monitorul Oficial și pe care o trimite la Parlament pentru analiză; T2: Cum infracțiunea de viol nu mai există, dosarul este închis; T3: Parlamentul decide că eliminarea infracțiunii de viol este o greșeală și respinge OUG prin lege; astfel, infracțiunea de viol reapare în Codul penal; T4: Dosarul de viol comis anterior rămâne închis definitiv, căci reintroducerea infracțiunii de viol are efecte numai pentru viitor. SCENARIUL AL DOILEA: T0: Se comite un omor, infracțiune prevăzută în Codul penal; T1: Guvernul decide să dezincrimineze omorul, printr-o OUG pe care o publică în Monitorul Oficial și pe care o trimite la Parlament pentru analiză; T2: Parlamentul decide că eliminarea infracțiunii de omor este o gafă și respinge acea OUG prin lege, adoptată la numai câteva ore după apariția OUG; astfel, infracțiunea de omor reapare a doua zi în Codul penal; T3: Poliția află de omor, așa că deschide dosar. Descoperă că fapta a fost comisă în momentul T0. Văzând art. 5 alin 2 Codul penal (în caz de succesiune a unor legi pe parcursul soluționării unei cauze se aplică legea mai favorabilă) procurorul închide dosarul. SCENARIUL AL TREILEA: T0: Guvernul decide într-o noapte să elimine infracțiunea de tâlhărie din Codul penal, astfel că adoptă o OUG pe care o publică în Monitorul Oficial și pe care o trimite la Parlament pentru analiză; T1: Cineva lovește o persoană și îi fură portmoneul; T2: Poliția află că s-a comis această faptă și deschide dosar penal; T3: Avocatul Poporului atacă OUG la CCR. Curtea spune că eliminarea tâlhăriei este neconstituțională. Decizia CCR se publică în Monitorul Oficial și din acel moment devine obligatorie pentru toată lumea. Astfel se consideră că infracțiunea este din nou în Codul penal. T4: Poliția stabilește că fapta a fost comisă în momentul T1. Văzând art. 5 alin 2 Codul penal (în caz de succesiune a unor legi pe parcursul soluționării unei cauze, se aplică legea mai favorabilă) procurorul închide dosarul. LINK: http://www.contributors.ro/editorial/scurt-studiu-despre-efectele-unei-decizii-ccr/
Raspunde

Vasile de Vasile

Acum 7 ani

Și uite așa au scos ”marii” analiști ai lu' pește oamenii în stradă, arâtându-le bau-bau. faine exemple domnu George (știu că nu sunt ale lu' matale, da' văz că achiesezi la ele...) chestia ae că scenariile astea 3 sunt complect rupte de realitate. întreabă-l matale pe nenea ăsta deșteptu' de la care ai copiat de ce. întreabă-l și care e diferența între amnistiere, grațiere și modificarea CP și CPC în ceea ce privește aplicabilitatea...
Raspunde

protestatar

Acum 7 ani

Daca sunt deranjati de sistem, ar fi trebuit sa iasa la protest de acum 20 de ani> De ce au asteptat atat? Ca sa dea semnalul oarecine?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus