Sibienii care vor ieși la protest în seara zilei de miercuri sunt îndemnați să își aducă bicicletele. Iar pentru următoarele seri, oamenii sunt îndemnați să vină cu noi idei, care să dinamizeze marșurile.
”Aseară am fost «doar» 2.000 la protest. Acum câţiva ani, când organizam protestele pentru Roşia Montană şi împotriva gazelor de şist şi adunam peste 100 de oameni, credeam că e un protest reuşit. După protestul de duminică seara, când am fost 40-45.000 de participanţi la protest, nici nu ştiu ce să mai zic. De fapt, fiecare om de la protest contează. Pentru că suntem o comunitate, în care fiecare individ contează”, a postat pe pagina sa de Facebook Doru Apostol, inginerul care a obținut autorizația pentru protestele de la Sibiu, până în ziua de 15 februarie inclusiv. Sibienii care vor veni la marș sunt rugați să aducă, în scris, și zece cerințe adresate Guvernului României. Aceste cerințe urmează a fi adunate într-o urnă, de unde să fie centralizate, mai apoi, ”cerințele străzii” la Sibiu.
Păreri
Aflat seară de seară în fruntea coloanei de manifestanți, Doru Apostol propune câte o temă diferită pentru fiecare protest. ”Pentru azi, miercuri, propun să venim cu biciclete. Şi în loc să folosim fluierele şi vuvuzelele, să folosim soneriile de la biciclete. Cine nu are bicicletă, vine pe jos. Oricum vom merge pe lângă biciclete în timpul protestului. Pentru joi să avem altă temă. Pentru vineri, alta. Şi tot aşa. Se pare că va trebui să mai stăm multe zile în stradă, pentru că politicienii care se ocupă cu “ordonanţe nocturne” nu vor să cedeze. Să facem un festival din acest protest. Dacă ninge, venim cu săniile. Dacă plouă, cu umbrele. În altă zi, facem desene cu creta pe asfalt. În altă zi, poate vine cineva cu chitara şi cântăm în Piaţa Mare. Se apropie Valentine’s Day. Să le transmitem mesaje de dragoste guvernanţilor. În această tragi-comedie, ei încearcă să ne încalece, iar noi să ne distrăm. Facem şi un carnaval dacă e nevoie. Sunteţi de acord?”, întreabă Doru Apostol.
Părerile celor care au urmărit postarea lui Doru Apostol sunt împărțite. Majoritatea aprobă ”dinamizare”, dar sunt și oameni care consideră că astfel de acțiuni ar duce protestul în derizoriu. ”Afară se protestează într-un singur fel. Uite o propunere de protest: mâine toți se îmbracă cu sutiene și vom protesta pocnind din bretelele sutienului. E o idee, nu? Deja e ridicol... Îmi pare rău, am tot respectul pentru toți cei care au ieșit în stradă. Nu-l iubesc pe Iohannis și nici pe restul, fie din PSD sau PNL sau alt partid. Dar, vă rog, nu distrugeți ideea de a protesta”, scrie utilizatorul cu numele Mihai Duru.
De la ora 18:00, cu plecare la 19:30
Și pentru seara de miercuri rămâne valabilă ora 18:00 drept oră de întâlnire în Piața Mare pentru cei care vor să iasă la protest. Plecarea în marș este programată pentru 19:30, iar traseul urmează să fie adaptat la numărul participanților. Dacă acesta este ridicat (aproximativ 5.000) va fi urmat traseul scurt, centru – Calea Dumbrăvii – Mihai Viteazul și retur. În cazul în care numărul este mai redus, se va mărșălui prin centrul istoric, cu o scurtă ”ieșire” până la sensul giratoriu din Piața Unirii.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Mihai Viteazul , Ingineria Sistemelor Multimedi , Guvernului României , Piata Mare , Calea Dumbrăvii , Roşia Montană , Doru Apostol , Pentru Sibiu , Facebook Doru Apostol , miercuri , Mihai Duru , Piaţa Unirii , proteste
Vizualizari: 4471
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Verzii?
Acum 3 ore
Un român
Acum 3 ore
Xman
Acum 3 ore
Q
Acum 3 ore
Till Eulenspiegel