Luni,
18.01.2021
Innorat
Acum
-5°C

AJOFM Sibiu caută oameni care vor să muncească la Hotel Marriott în Germania

AJOFM Sibiu caută oameni care vor să muncească la Hotel Marriott în Germania

Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu anunță că dispune, prin intermediul Reţelei EURES, de 15 posturi pentru lucrătorii calificaţi în domeniul hotelier – gastronomic în Germania.

Este vorba despre următoarele locuri de muncă: ospătar – 8 posturi, recepționer – 2 posturi, bucătar/commis de cuisine – 2 posturi, cameristă/roomboy – 2 posturi și personal ȋntâmpinare oaspeți – 1 post.

Locurile de muncă sunt oferite de Hotel Marriott Frankfurt și alți angajatori germani, reprezentați de Agenția Federală de Muncă – Serviciile de Plasare Internațională Saxonia Inferioară - Bremen, pentru ocuparea cărora se va organiza selecţie la București ȋn prima parte a lunii aprilie 2017.

Pentru ocuparea posturilor vacante, trebuie ȋndeplinite următoarele condiții:

-              pentru posturile de ospătar: calificare profesională încheiată și/sau experienţă în domeniu, precum și cunoștinţe bune de limbă germană și engleză (nivel B1);

-              pentru posturile de recepționer și personal ȋntâmpinare oaspeți: calificare profesională încheiată și/sau experienţă in domeniul hotelier, abilități de utilizare a sistemului de rezervare OPERA și cunoștinţe foarte bune de limbă germană și engleză (nivel B1/B2 – C1/C2);

-              pentru posturile de bucătar/commis de cuisine: calificare profesională încheiată și experiență ȋn domeniu, precum și cunoștințe de limbă germană (nivel A2 - B1) sau de limbă engleză (nivel B1);

-              pentru posturile de cameristă/roomboy: experiență minimă ȋn domeniu și cunoștințe de limbă germană (nivel A2).

Contractele de munca pot fi pe durată determinată, de 8 – 12 luni, cu posibilitate de prelungire, sau pot fi permanente. Salariul oferit este de 2000 - 2250 euro brut/lună, pentru posturile de ospătar, 1850 – 2300 euro brut/lună, pentru posturile de bucătar, 2095 euro brut/lună, pentru posturile de recepționer și personal ȋntâmpinare oaspeți și de minimum 1800 euro brut/lună pentru posturile de cameristă/roomboy.Angajatorii pot asigura cazarea gratuit/contra cost, sau oferă sprijin în vederea găsirii unei locuinţe.

Persoanele cu domiciliul în județul Sibiu, care corespund cerinţelor posturilor oferite, trebuie să se adreseze Consilierului EURES din cadrul Agenţiei Județene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu, strada Morilor nr. 51 A, telefon 0269 210882 interior 119, pentru a primi formularele de aplicare și pentru a fi ȋnregistrate ȋn baza de date pentru muncă ȋn străinătate.

Foto: Hotels.com

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

1 comentarii

e-manuela

Acum 3 ani

Buna! Nenea, reiterez cele afirmate cu ocazia articolului privind suplimentarea claselor cu predare in limba germana.... Gospodinelor, dați dupa "treaba"!....
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus