Fostul premier Victor Ponta a anunțat că va demisiona din PSD, informează Digi 24. Fostul președinte al social-democraților a spus că îi va trimite o demisie în alb lui Liviu Dragnea.
Victor Ponta a declarat, conform decenews.ro că nu mai există nicio relație de prietenie între el și Liviu Dragnea. Victor Ponta ar putea să își anunțe în cursul zilei de miercuri plecarea din PSD, potrivit unor surse citate de DC News. În media centrală s-a scris despre faptul că fostul premier, precum și câțiva membri ai ALDE grupați în jurul co-președintelui Daniel Constantin, ar putea forma o nouă formațiune politică.
Deputatul PSD Victor Ponta a declarat la sfârșitul săptămânii trecute că premierul Sorin Grindeanu se sfătuieşte cu el, dar face în continuare ce spune liderul social-democraţilor, Liviu Dragnea. Ulterior, a afirmat că a fost o glumă. „Dacă înţelegeţi gluma mea, domnul Grindeanu se sfătuieşte cu mine, dar face ce spune domnul Dragnea. Adevărurile se spun în glumă”, a afirmat fostul premier, la un post de televiziune, citat de Digi24. De asemenea, întrebat cum vede evoluţia lucrurilor în România în acest an, el a spus că „foarte rău”, în condiţiile în care România nu are „un pilot la manşă şi se bate lumea cine duce avionul”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1972


Ultimele comentarii
Acum 19 ore
Alzara 1918
Acum 20 ore
Gheorghe Ion
Acum 20 ore
Forest Gump
Acum 22 ore
Che
Acum 22 ore
Kukuruku