Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Cafea și ceai în schimbul unei poezii în 13 cafenele din Sibiu

Cafea și ceai în schimbul unei poezii în 13 cafenele din Sibiu

Cafea și ceai în schimbul unei poezii. Asta oferă 13 cafenele din Sibiu mâine, 21 martie, cu ocazia Zilei Internaționale a Poeziei. Astfel, nota de plată nu va fi alcătuită din cifre, ca până acum, ci din versuri. Acest lucru este posibil prin campania „Plătește cu poezie” organizată de o marcă vieneză de cafea.

Pe 21 martie, în peste 270 de cafenele din România se plătește cu poezie pentru al cincilea an la rând. Dintre acestea, 13 sunt din Sibiu. Marca de cafea vieneză invită clienţii în locaţiile participante să-şi regăsească sinele poetic. Astfel, toţi cei care aleg să participe la această campanie pot folosi versurile ca monedă de schimb pentru a primi o cafea sau un ceai, la alegere, din partea casei.

„Ne-ar bucura să vedem un feedback din partea clienților și să se simtă bine în această zi. Anul trecut, au fost în jur de 50 de persoane, chiar dacă a fost vremea foarte mohorâtă. Sper ca mâine, să vină mai multă lume. Sunt unii foarte comozi, pe care nu-i interesează și plătesc cu bani, dar sunt și alții care zic că e foarte interesant și scriu versuri”, spune Ovidiu Oroian, managerul Cafe Wien, care s-a alăturat campaniei.

Și Play Off va primi mâine versuri în loc de bani, pentru al treilea an consecutiv. „De obicei, vine lume. Anul trecut, au fost în jur de 150 de oameni care au plătit cu versuri”, spune Radu Cristian, manager Play Off. Harta tuturor locaţiilor participante din întreaga lume poate fi consultată aici.

Sursa foto: Facebook 

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

1 comentarii

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

e-manuela

Acum 7 ani

Buna! Nenea, un' sa "capata" cafeaua, c-am si io' o poezie pe care v-o dedic cu drag: De-am starnit pe prosti cumva, Cum se pare ca e logic, Oare nu am perturbat Echilibru' ecologic?...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus