Vineri,
16.05.2025
Innorat
Acum
7°C

Comisia juridică Senat: Aleşii locali care refuză să semneze un act fără motiv vor fi traşi la răspundere

Comisia juridică Senat: Aleşii locali care refuză să semneze un act fără motiv vor fi traşi la răspundere

Comisia juridică a Senatului a votat, în bloc, marţi, amendamentele adoptate de Comisia de administraţie în privinţa modificării statutului aleşilor locali, printre altele fiind prevăzut că edilii care refuză să semneze sau să contrasemneze un act fără motiv vor fi traşi la răspundere, informează Mediafax.

După dezbaterile din Comisia de administraţie din Senat, au fost votate o serie de amendamente.

"Refuzul de a semna, respectiv de a contrasemna actul administrativ, precum şi eventualele obiecţii cu privire la legalitate, se fac în scris şi se înregistrează într-un registru special destinat acestui scop", este unul dintre amendamentele comisiei.

De asemenea, un alt amendament stabileşte că "persoanele care refuză să semneze sau să contrasemneze ori care prezintă obiecţii cu privire la legalitate, fără acoperire susţinută de temeiuri juridice, răspund disciplinar, administrativ, civil sau penal, după caz, în condiţiile legii".

Raportul Comisiei de administraţie a fost votat în bloc de senatorii jurişti, fără dezbateri pe amendamentele depuse la proiectul de lege.

"Consilierii locali sau judeţeni, după caz, primarii, viceprimarii, primarul general al Municipiului Bucureşti, primarii şi viceprimarii subdiviziunilor administrativ teritoriale, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, răspund exclusiv, după caz, contravenţional, administrativ, civil sau penal pentru faptele săvârşite în exercitarea atribuţiilor ce le revin, în condiţiile legii, dacă actele pe care le emit nu au avizul de legalitate dat de secretarul instituţiei precum şi semnăturile funcţionarilor publici cu atribuţii în domeniul actului emis", propune proiectul de lege.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus