Târgul de cariere a debutat în această dimineață la Hotel Ramada, peste 40 de companii și organizații, din toate domeniile de activitate, oferind peste 2000 de joburi.
La târg participă de la mari companii din Zona Industrială Vest până la firme de IT și reprezentanți ai hipermarketurilor de la marginea orașului.
”Sunt companii care vin din aproape toate domeniile de activitate și care caută peste 2000 de noi colegi, atât persoane care au deja experiență în muncă și care caută o nouă oportunitate în carieră, cât și entry-level, persoane care încă nu au avut un loc de muncă și acum vor să facă primii lor pași în carieră. Avem oportunități din aproape toate domeniile de activitate, vorbim despre IT, inginerie, producție, dar și domenii precum limbi străine , marketing, suport IT, industrie alimentară, servicii financiare sau contabile și așa mai departe. Aproape toate domeniile de activitate au un corespondent în cadrul târgului. Noi îi așteptăm și pe cei care au deja un loc de muncă și caută ceva în plus sau o nouă provocare”, a declarat Corina Brândușan, din partea organizatorilor.Încă de la deschidere târgul a fost vizitat de sute de sibieni, de la studenți ai facultăților din vecinătate, până la persoane în vârstă. Un trend care se observă la prima vedere este că sibienii au de unde alege când vine vorba de muncă și caută ceva mai bun.
”Printre cei care ne vizitează se numără și candidați care știu exact ceea ce caută, sunt în general candidați pregătiți care au studii superioare, oameni care nu vor doar un job ci se gândesc la cariera lor de ansamblu, gândesc mai mult decât că vor un job pentru că nu au. Vorbim despre persoane calificate, cu studii superioare, care se gândesc la creșterea lor profesională și aici găsesc oportunitățile pe care le caută”, mai spune Corina Brândșan.Stefanini, Porsche Engineering, Star Transmission, Fujikura, Conectys, Bosch, Faurecia, Azets, BearingPoint, Genpact, Accenture, Bilstein, Bertrand și Hornbach fiind doar câteva dintre companiile prezente.
Printre angajatori se numără și McDonalds. ”Căutăm un profil de oameni axați pe client, buni comunicatori și dornici de dezvoltare personală. Vrem oameni dornici să muncească”, au declarat reprezentanții McDonalds Sibiu. Ei angajează în jur de 15 persoane.
Și lanțul de supermaketuri Profi face angajări. ”Căutăm atât oameni pentru magazinele din Sibiu cât și persoane mobile, deschise să lucreze în întreaga regiune, precum șefi de magazine sau manageri de proiect”, spune reprezentantul magazinului. Acesta a specificat că Profi ar avea nevoie de aproape 2000 de angajați noi, în întreaga țară.
Și Lidl intenționează să se extindă la Sibiu în perioada următoare la Sibiu. ”Căutăm oameni tineri, dornici de muncă și cu forțe proaspete. Avem nevoie de oameni care să lucreze și în magazin dar și la case”, ne-a explicat reprezentantul Lidl.
Organizatorii evenimentului spun că spre deosebire de alte orașe din țară, Sibiul are un șomaj foarte mic și recrutarea de forță de muncă este o adevărată provocare.
”Noi chiar acum venim de la târgul de cariere din Iași, unde am avut două evenimente săptămâna trecută. E un târg mediu la Sibiu, ca dimensiune, tot mai multe companii își doresc să recruteze. De altfel, Sibiul e unul din orașele în care nu am mai avut spațiu pentru companiile care vor să recruteze. Vedem interes din partea lor și că e eficient să participe la târg. Sibiu are specific nivelul crescut de cunoștințe de limba germană, sunt mult mai mulți cunoscători de limbă germană aici există companii care vin în Sibiu tocmai pentru a recruta candidați care vorbesc această limbă, inclusiv pentru a-i reloca în alte orașe. Avem companii care caută pentru Cluj-Napoca, Iași, Oradea, Brașov și găsesc destul de greu, așa că vin în Sibiu. Acești candidați fie vor lucra de acasă, cu ajutorul internetului, vie se vor reloca, în cazul în care își doresc să-și schimbe orașul pentru un loc de muncă bun”, a mai declarat Corina Brândușan.
”Știm că în Sibiu rata șomajului e printre cele mai reduse, dacă nu chiar cea mai redusă din țară. E clar că pe parte de șomeri stăm bine, avem puțini șomeri în Sibiu și asta ne bucură. Ne bucură pentru că oamenii sunt interesați că crească în carieră, ei vin la târg tocmai pentru că îi interesează creșterea și dezvoltarea lor profesională, nu se complac într-un anumit job” – organizatorii Târgului de Cariere.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Târgul de cariere , angajatori , angajari , firme , Zona Industrială Vest , joburi , Hotel Ramada Uniunea Social , Star Transmission , Companii de recrutare , Pentru Sibiu , Corina Brândușan , Corina Brândșan , Donalds Sibiu , Și Lidl , Porsche Engineering
Vizualizari: 4017
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Noi noi
Acum 5 ore
Noi noi
Acum 5 ore
Unul
Acum 6 ore
Unul
Acum 6 ore
Omul invizibil