Inițiativa președintei Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean (PNL), de a încheia un contract de colaborare cu autoritățile județului Alba, prin care din acest județ să fie depozitate deșeuri la groapa de la Cristian timp de aproximativ opt luni, a fost stopată de votul consilierilor județeni din partea FDGR și PSD.
Ideea încheierii unui contract de colaborare între Sibiu și Alba a venit după ce județul vecin a rămas fără un depozit ecologic pentru deșeuri. Prin urmare, cei din Alba ar dori să depoziteze (temporar, până în septembrie 2017) în groapa ecologică de la Cristian deșeurile colectate din județul lor, fapt care ar fi posibil doar după obținerea unui aviz în acest sens de la Agenția de protecție a mediului Sibiu. Președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, a inițiat și promovarea unui contract de colaborare între autoritățile celor două județe, prin care cei din Alba să se oblige ca, după ce groapa ecologică din județul lor (amenajată la Galda de Jos) este dată în exploatare, să accepte depozitarea deșeurilor din județul Sibiu. În cantitate egală cu cele depozitate de cei din Alba la depozitul din județul Sibiu și cu suportarea costurilor de transport.
În numele FDGR a vorbit Martin Bottesch
Fostul președinte al Consiliului Județean Sibiu, Martin Bottesch, a anunțat că reprezentanții FDGR au hotărât să se abțină, pe motiv că este problematică îndeplinirea convenției cu autoritățile din Alba, deoarece nu există siguranța că se va realiza în viitor transportul deșeurilor din județul Sibiu în județul Alba. „Aceeași nesiguranță planează și asupra emiterii autorizației din partea Agenției de mediu din Alba pentru preluarea deșeurilor din județul Sibiu“, a rezumat Martin Bottesch. Altfel spus, la fel cum Agenția de mediu din Sibiu ar trebui să emită un aviz pentru ca gunoaiele din Alba să fie depozitate la Sibiu, la fel și Agenția de mediu din Alba ar trebui să emită un aviz pentru ca în groapa de gunoi de la Galda de Jos să fie acceptate deșeurile de la Sibiu.
Friedrich Gunnesch, consilieri județean din partea FDGR, a arătat că există solidaritate față de județul Alba, dar în chestiunea discutată este nevoie de garanții mai clare din partea autorităților vecine.
Poziția FDGR era previzibilă de luna trecută, când Consiliul local Sibiu – dominat de o majoritate FDGR – a decis să voteze împotriva acestei inițiative a autorităților județului Sibiu. În plus, din cauza acestor negocieri Sibiu – Alba, din fruntea ADI Eco Sibiu (asociația care implementează colectarea selectivă la Sibiu) a demisionat și Helmuth Fleischer (FDGR), totodată vicepreședinte al CJ Sibiu.
Social-democrații se tem și de procese
Din partea PSD a vorbit consilierul județean, Cătălin Stanciu, care a invocat prevederile actuale ale autorizației de mediu emisă pentru groapa ecologică de la Cristian, unde vor să aducă deșeuri cei din Alba. „M-am uitat personal pe site-ul Agenției de protecție a mediului, unde autorizația pentru groapa de la Cristian sunt acceptate doar deșeurile provenite din județul Sibiu. Acceptarea deșeurilor din alte localități se poate realiza numai cu acordul scris al Agenției de protecție a mediului. Să lansăm o invitație reprezentanților Agenției de protecție a mediului și a Gărzii de mediu să dezbatem clar această chestiune”, a declarat Stanciu.
El a adus în discuție și hotărârea consilierilor județeni din mandatul trecut prin care Augustin Sava a fost destituit din funcția de director al Aeroportului Sibiu. După care, Sava a atacat în instanță hotărârea, a câștigat și a cerut ca despăgubirile să fie plătite de fiecare consilier județean care a votat pentru destituirea lui. „Mie mi se pare că ni se cere să încălcăm legea. Iar în mandatul trecut a fost o situație în care noi am votat o hotărâre, în urma căruia am fost dați în judecată și puși să plătim din buzunarul propriu. Ori dacă ajungem într-o situație similară, căci cine știe ce firmă din Zona industrială vest se trezește să ne dea în judecată, eu vă rog să retrageți proiectul de pe ordinea de zi. Dacă nu, noi cei din PSD vom vota împotriva semnării acestui acord“, a spus Stanciu.
Daniela Cîmpean: eu mă gândesc numai la interesul cetățeanului
Daniela Cîmpean a spus că obiecțiile aduse împotriva încheierii unui contract între autoritățile din Alba și Sibiu sunt „teme false“. Ea a mai susținut că depozitarea deșeurilor din Alba la Sibiu se va putea face și doar în baza unui acord emis de Agenția de mediu de la Sibiu, scenariu în care - fără contractul propuse de ea – sibienii nu își vor mai putea duce mai târziu deșeurile la Galda de Jos, într-o cantitate egală cu cea adusă din Alba. „Când am fost aleasă în funcția de președinte al CJ Sibiu mi-am propus să fac tot ceea ce pot pentru ca acțiunile mele să fie în folosul cetățeanului, chiar dacă făcând acest lucru voi pierde din punct de vedere politic. Această convenție pe care o propun apără interesele cetățenilor Sibiului. Căci Agenția de mediu Sibiu poate emite acord de depozitare a deșeurilor din Alba la Cristian și fără avizul nostru“, a spus Daniela Cîmpean.
Deocamdată, Agenția de mediu nu a emis acest acord, dar Daniela Cîmpean spune că acest lucru se poate întâmpla oricând, mai ales cu schimbarea conducerii de la Ministerul Mediului. „Mâine sau poimâine poate veni un nou ministru care să ceară Agenției de mediu din Sibiu să emită acordul pentru depozitarea deșeurilor din Alba. Cu sau fără convenția încheiată de noi. Care convenție ne dă o șansă în plus ca în viitor și noi să depozităm deșeurile la Galda de Jos. Principiul solidarității trebuie să guverneze. Căci dacă cei din Alba au o problemă, România riscă declanșarea procedurilor de infrigment“, a declarat Daniela Câmpean.
Directoarea executivă a ADI Eco Sibiu, Claudia Iordănescu, spune că în documentațiile încheiate de autoritățile din Alba pentru avizarea depozitului de la Galda de Jos este cuprinsă și prevederea că o anumită cantitate de deșeuri ce urmează a fi depozitată acolo va proveni din județul Sibiu.
Nu a trecut din cauza abținerilor
În urma votului celor 30 de consilieri județeni prezenți, proiectul pentru semnarea contractului cu autoritățile din Alba a fost respins cu 16 „abțineri“, două voturi „împotrivă“ și 12 voturi „pentru“. Voturile „pentru“ au venit exclusiv de la consilierii PNL. Cele două voturi „împotrivă“ au venit din partea lui Cătălin Stanciu și a lui Daniel Cermonea (ambii PSD), restul abținerilor fiind cumulate de la ceilalți nouă consilieri județeni PSD și consilierii FDGR (prezenți în număr de șapte dintr-un total de opt).
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Depozitarului Sibex , Alba Iulia , Aeroportului Sibiu , Daniela Câmpean , Consiliului Județean Sibiu , Augustin Sava , Daniela Cîmpean , Claudia Iordănescu , Martin Bottesch , Ministerul Mediului , Friedrich Gunnesch , Cătălin Stanciu , deseuri , Pentru Sibiu , Daniel Cermonea , gunoaie , Adi Eco Sibiu , Wiegand Helmuth Fleischer , Căci Agenția
Vizualizari: 3561
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Gigel
Acum 4 ore
Emil
Acum 4 ore
Bitt Dannman
Acum 4 ore
Adrian
Acum 4 ore
Emil