La sfârșitul săptămânii trecute, la Sibiu, a avut loc o premieră națională în ceea ce privește o operație de endocardită, fără tăierea sternului. Unei tinere de 26 de ani din județul Alba i-a fost salvată viața astfel. Acest lucru a fost posibil prin colaborarea dintre clinica privată Polisano și Spitalul Județean Sibiu.
Tânăra din Alba a ajuns la Urgențe în comă. Medicii de la Spitalul Județean au colaborat cu cei de la Clinica Polisano, pentru a salva viața tinerei, motiv pentru care a fost transferată și operată la clinica privată.
„A fost primul caz din România operat de endocardită minim invaziv, fiind o premieră națională de Buna Vestire și o colaborare foarte bună între medicii de la Spitalul Județean și noi, cei de la privat. Este primul caz operat fără tăierea sternului printr-o incizie de patru centimetri sub stern. Dacă nu se intervenea la timp, într-o oră sau două, putea să moară”, spune conf. univ. dr. Victor Costache, șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară și director medical al Spitalului European Polisano.
Tânăra a născut la maternitatea din Sibiu în urmă cu doar nouă zile, dar starea de sănătate i s-a înrăutățit. „Pacienta a născut prematur acum nouă zile, în cadrul maternității SCJU Sibiu, care, în calitate de centru regional, primește și cazurile dificile din județul Alba. Pacienta suferea de endocardită bacteriană, insuficiență mitrală acută și ruptură de pilieri ai valvei mitrale. În aceste condiții, conducerea SCJU Sibiu, prin conf.univ. dr. Radu Chicea, medicul șef al Secției Clinice Obstetrică - Ginecologie I și Director Medical al SCJU Sibiu, conf.univ.dr Calin Cipăian au demarat o colaborare instituțională cu clinica Polisano, pentru ca pacienta să fie operată de urgență, în cadrul acestei clinici. Pacienta a fost transferată și operată cu succes, colaborarea dintre cele două instituții sanitare fiind deosebit de eficientă, în folosul direct al pacientei", spune Decebal Todăriță, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Clinica Polisano , Spitalul Județean , Spitalul Județean Sibiu , Urgență Sibiu , victor costache , Spitalului Clinic Județean , Buna Vestire , Decebal Todăriță , Spitalului European Polisano , Chirurgie Cardiovasculară , Călin Cipăian , Secţiei Clinice Obstetrică Gin , Radu Chicea , Director Medical
Vizualizari: 30754
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Ciupercutza
Acum 3 ore
Bogdan
Acum 4 ore
Hermannstädter
Acum 5 ore
Cetateanul turmentat
Acum 5 ore
Till Eulenspiegel