Compania de transport Pletl, care operează curse în special pe ruta România-Germania, a demarat construcția unei noi autogări în Zona Industrială Vest, lângă sediul companiei Continental.
Lucrările au început de aproximativ o săptămână și se derulează pe strada Barcelona, în vecinătatea fabricii Siemens și vizavi de Continental. Contactați de Turnul Sfatului reprezentanții companiei au confirmat demararea investiției, însă nu au dorit să ofere mai multe detalii în acest moment.
Conform unei hotărâri a Consiliului Local Sibiu din 2015, care reglementa posibilitatea de construire în zonă, investiția presupune pe lângă construirea unei autogări și ridicarea unei clădiri administrative, precum și a unei hale pentru revizii auto, pe un teren în suprafață totală de aproximativ 50.000 de metri pătrați.
Pletl este una dintre cele mai vechi firme de transport cu activitate în țara noastră, fiind înființată de Manfred Platl în 1987, cu scopul de transporta colete între România și Germania. După 1990 s-a dezvoltat și transportul de persoane, compania achiziționând tot mai multe autocare.
”Începând cu anul 2008 firma Pletl cunoaşte o dezvoltare explozivă, materializata prin extinderea propriei linii de transport in peste 50 de locatii pe teritoriul Romaniei si in tot atatea pe teritoriul Germaniei, adaugarea de statii in Austria şi deschiderea unei noi linii in Elveţia”, se arată pe site-ul companiei. La începutul anului 2012 firma își diversifică activitatea, intrând pe piața transportatorilor de mărfuri prin achiziționarea a zece autobasculante marca Iveco. Momentan, linia Germania-România-Germania este deservită zilnic de minim patru autocare.
Firma dispune de peste 20 de agenţii proprii pe teritoriul Romaniei cât și pe teritoriul Germaniei, fiind totodată în colaborare cu peste 50 de agenţii, în scopul vânzarii biletelor de călătorie.
La distanță de aproximativ un kilometru, tot în Zona Industrială Vest, compania de transport în comun a Sibiului, Turisb, a finalizat anul trecut și dat în folosință noua bază pentru autobuze.
În aceeași zonă, dar pe strada Europa Unită, funcționează și ”Autogara Vest”, unde operează grupul Tui Travel Center prin compania Eurolines.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Companiei Naţionale , Consiliului Local Sibiu , Turnul Sfatului , Ministrul Transporturilor , Zona Industrială Vest , Tui Travel Center , Pentru Sibiu , pletl , Autogara Vest , Europa Unită , Manfred Platl , autogara bacau , diriginte de santier
Vizualizari: 7757
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
HBomb
Acum 1 oră
HBomb
Acum 1 oră
Nicusor Stefanuta curcubeu
Acum 1 oră
@Barosanu
Acum 1 oră
HBomb