Joi,
11.09.2025
Parțial Noros
Acum
23°C

Directorul muzeului, Sabin Luca, despre „campania anti-Brukenthal: Nu-mi convine situația

Directorul muzeului, Sabin Luca, despre „campania anti-Brukenthal: Nu-mi convine situația

După publicarea unei scrisori deschise în cadrul căreia o parte din angajații Muzeului Național Brukenthal își arătau nemulțumirea față de crearea unei imagini negative a instituției, miercuri, 12 aprilie, a avut loc o conferință de presă. Acolo, purtătorul de cuvânt a arătat că aceasta a fost semnată de zece șefi de secție și directori ai departamentelor muzeului. Chiar dacă managerul muzeului, Sabin Luca, nu a fost de față la conferință, la finalul unui vernisaj a spus că nu-i convine situația și e dreptul fiecărui angajat să aibă un cuvânt de spus.

Publicarea scrisorii pe pagina de Facebook a fost urmată de o conferință de presă în cadrul căreia a fost prezent doar purtătorul de cuvânt al muzeului, Alexandru Chituță. Acesta a citit integral scrisoarea, arătând semnăturile celor zece. Pe lângă asta, a menționat că singurul compartiment care nu a semnat a fost cel Financiar- Contabilitate, condus de Mariana Rădulescu.

Chiar dacă managerul muzeului, Sabin Luca nu a fost prezent la conferință de presă, acesta s-a scuzat spunând că el nu a semnat.

„Echipa managerială are tot dreptul să aibă un punct de vedere. Orice face echipa managerială eu trebuie să am încredere în ea. Nu poți face aici pe singuraticul. Eu fiind atacat cu numele sunt obligat să respect legea. Iar când ești atacat în organele acestea, trebuie să aștepți ca legea să lămurească problemele. Problemele sunt în curs de judecare. Să nu fac la fel ca cei care mă acuză. Nu vreau să rămânem în istorie ca oameni care nu au fost în stare să pună lucrurile la punct. E drept, nu îmi convine situația. Ca om vorbesc. Dar vreau, nu vreau, sunt supusul instituțiilor”, a spus Sabin Luca, la finalul unui vernisaj.

Pe lângă asta, directorul muzeului menționează că de la o vreme, câțiva oameni din cadrul instituției primesc amenințări. „La muzeu, de un timp, au apărut la adresa a minim 10-15 oameni amenințări de tot soiul. Unele chiar directe, altele pe Facebook. E ceva organizat, în firea lucrurilor de azi, după o tehnocrație frumoasă care i-a învățat pe toți să toarne fără să răspundă”, adaugă Sabin Luca.

Mai multe informații despre scrisoarea deschisă, Turnul Sfatului a scris aici.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

5 comentarii

Săndel

Acum 8 ani

Bine ar fi să zboare îngâmfatul de Luca de la muzeu. O scârbă de om!
Raspunde

e-manuela

Acum 8 ani

Buna! Nenea, da' oare "distinsu" cunoaste prevederile Codului masonic: "Gandeste-te ca nu pozitia ta te onoreaza, doar chipul cum o exerciti"(pct.26)...
Raspunde

alzara

Acum 8 ani

E-manuelo, ma uimesti! esti macar in Rotary Club sau mai sus?
Raspunde

Schwartz R.

Acum 8 ani

Cate nu bolboroseste Luca asta la betie , starea lui naturala . Iar gasca lui manageriala mai bine ar pune batista pe tambal , ca oricum s-a umplut de ...dejectii .
Raspunde

pesedist

Acum 8 ani

Fara opera validata pe bune, oricum subtire, incult, cu IQ mic... e mort din nastere. Meschin, marunt, viziune de Neanderthal. Bun pentru ULBS (parafraza a celebrei sintagme de la Sorbona sec. XIX, "bun pentru Orient"). Uitati-l.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus