Inspectoratul General al Poliției Române a anunțat astăzi că fostul deputat Sebastian Ghiță a fost prins în timp ce se afla în Belgrad.
Deoarece România nu are un acord de extrădare cu Serbia, țară nemembră a Uniunii Europene, aducerea în țară a lui Sebastian Ghiță se va face prin negociere directă între cele două state, au declarat, pentru News.ro, surse judiciare. Astfel, procedurile de extrădare ar putea dura aproximativ o lună, au adăugat sursele citate.
Polițiștii au anunțat în această dimineață că au reușit să îl prindă pe fugar. "În urma activităților investigative complexe și a informațiilor furnizate de Direcția Operațiuni Speciale și Direcția de Investigații Criminale din cadrul Poliției Române, în cursul acestei nopți, în Belgrad, a fost localizat și reținut inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian. Mulțumim reprezentanților instituțiilor de aplicare a legii din Serbia, Ungaria, Bulgaria, Grecia, Turcia, Muntenegru, Croația, Austria, Italia și Franța, precum și partenerilor interni, pentru cooperarea în acest caz. Schimbul de date și informatii a avut loc prin CCPI, ENFAS și PNR", arată un comunicat al IGPR.
Sebastian Ghiță a fost capturat înainte de miezul noptii, în jurul orei 23:50, arată stirileprotv.ro. Acesta era pe stradă, cu fratele său, când polițiștii le-au cerut actele. Ghiță a prezentat acte false și a pretins că e sloven, dar vorbea engleza. De asemenea, el a negat că e Sebastian Ghiță, dispărut de 4 luni din România. Fostul deputat și-a lăsat barbă și se îmbrăca diferit, spun surse apropiate anchetei.
La jumătatea lunii martie, HotNews.ro a scris că Sebastian Ghiță, dispărut din 21 decembrie 2016, ar fi fost localizat în Serbia. Informațiile au fost negate inclusiv de premierul Sorin Grindeanu.
Fostul deputat este acuzat de trafic de influență, după ce ar fi încasat 10 milioane de euro șpagă de la oameni de afaceri, pe care i-ar fi ajutat să câștige contracte IT cu statul. În 10 ianuarie, un complet de la instanța supremă a emis un mandat european de arestare pe numele lui Sebastian Ghiță, omul de afaceri fiind dat și în urmărire internațională, prin Interpol.
Foto: Sebastian Ghiță, în momentul capturării (tvr.ro)
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Inspectoratul General , Dan Gheorghiţă , Uniunii Europene , Direcţia Operaţiuni Speciale A , Sebastian Ghiță , Reprezentanții Poliției Române , Serbia Fashion Week , Investigații Criminale , Rad Belgrad , Viori Aprinse , Ghiţă Sebastian Aurelian , Sorin Grindeanu , Deoarece România , igpr
Vizualizari: 2590


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Turci
Acum 1 oră
Resi
Acum 1 oră
Resi
Acum 2 ore
Nustiu
Acum 3 ore
Pol-Pot