Un tânăr de 26 de ani a fost prins de polițiști în flagrant după ce a încercat să înșele o femeie cu 1800 de euro, prin metoda "accidentul".
Astfel, în 21 aprilie, în jurul orei 22,00, polițiștii din Mediaş au fost sesizați de către un localnic că persoane necunoscute au încercat să o înşele pe mama sa cu suma de 1.800 euro prin metoda "accidentul".
În urma sesizării, s-a reuşit prinderea în flagrant a unui bărbat în vârstă de 26 de ani, domiciliat în localitatea Cristian, care s-a prezentat pentru a ridica suma de bani de la persoana vătămată, transmit reprezentanții IPJ Sibiu.
"Bărbatul a fost reţinut 24 de ore, iar pe numele său, în data de 22 aprilie, Judecătoria Mediaş a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile ca urmare a săvârşirii infracţiunii de înşelăciune. Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Mediaş continuă cercetările în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a persoanei în cauză," se arată într-un comunicat de presă al IPJ Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Poliţiştii Biroului Investigaţ , Judecătoria Mediaș , Investigaţii Criminale Mediaş , metoda accidentul
Vizualizari: 2065


Ultimele comentarii
Acum 10 ore
Turci
Acum 10 ore
Resi
Acum 10 ore
Resi
Acum 11 ore
Nustiu
Acum 11 ore
Pol-Pot