Mai bine de 100 de mașini au fost ridicate în primele 30 de zile de când Biroul de ridicări auto a fost pus din nou în funcțiune la Sibiu. Media zilnică a numărului de mașini ridicate pentru parcare neregulamentară este aproape dublă față de acum șapte ani, când a fost pus în funcțiune pentru prima dată acest sistem de sancționare a șoferilor indisciplinați.
Mașinile parcate neregulamentar în municipiul Sibiu au început a fi din nou ridicate de la 1 aprilie 2017, după o pauză de mai bine de un an, pauză cauzată de incoerența legislației naționale. Din cele 158 de intervenții realizate în cele 30 de zile ale lunii aprilie de către autospeciala de ridicat mașini, 107 s-au finalizat prin ridicarea autoturismelor. În celelalte 51 de cazuri, șoferii au venit lângă mașini înainte ca acestea să fie transportate. „În 25 de situații, autoturismul a fost restituit la fața locului conducătorului auto, utilizatorul vehiculului fiind de acord cu plata contravalorii taxei de ridicare. În 26 dintre cazuri utilizatorul vehiculului s-a prezentat până la inițierea operațiunii de ridicare, acesta fiind sancționat contravențional“, detaliază reprezentanții Primăriei Sibiu, într-un comunicat de presă. Serviciul de ridicări a mașinilor parcate neregulamentar a devenit funcțional, pentru prima dată la Sibiu, în prima parte a anului 2009. Potrivit datelor din primul an, autospeciala a transportat la locul de depozitare, în medie, aproape două mașini pe zi.
Amenzi totale de aproape un sfert de milion de lei
Pe lângă mașinile ridicate, Poliția locală a mai aplicat aproximativ 800 de amenzi șoferilor care și-au oprit sau parcat mașinile în locuri nepermise. Valoarea totală a acestor amenzi a fost de 230.000 de lei. Activitatea de ridicare a mașinilor parcate neregulamentar a fost încredințată Poliției Locale Sibiu, care aplică o sancțiune de 150 de lei pentru ridicarea mașinii și 100 de lei pentru transportarea acesteia la locul de depozitare din curtea fostei autobaze Tursib. Alți 350 de lei sunt percepuți drept taxă de depozitare, care trebuie achitată pentru fiecare zi de staționare în depozit, începând cu ora 00:00 a zilei următoare celei în care a fost ridicat autovehiculul.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Astra film festival , parcari neregulamentare , statistica , Primăriei Sibiu , masini ridicate , Pentru Sibiu , Agenții Poliției Locale Sibiu
Vizualizari: 2654
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Ron
Acum 7 ore
Mariana Deacu
Acum 7 ore
BittDanman
Acum 7 ore
Gheo Poplaceanul
Acum 7 ore
Gheo Poplaceanul