A doua decizie a Consiliului Local Cisnădie prin care s-a încercat reglementarea creșterii animalelor în orașul Cisnădie a fost blocată de către Prefectura Sibiu.
Printr-o decizie a Instituției Prefectului, semnată de către prefectul Lucian Radu, se arată că aceasta va fi contestată la Tribunalul Sibiu. ”Am constatat că HCL din Cisnădie nr. 7/2017, precum și HCL Cisnădie nr. 75/2017 au fost adoptate cu încălcarea prevederilor legale, motiv pentru care a fost formulată cererea de chemare în judecată a Consiliul Local al Orașului Cisnădie, având ca obiect solicitarea de anulare a hotărârilor menționarte, urmând ca această acțiune să fie înregistrată la Tribunalul Sibiu”, se arată într-un răspuns transmis de prefectul Lucian Radu, consilierului local din Cisnădie Vasile Lepșa.
Creșterea animalelor a fost interzisă în orașul Cisnădie de la întâi februarie, în urma unei hotărâri de consiliu local. Consilierul local Dumitru Vasile Lepșa s-a opus atunci inițiativei, iar după intrarea în vigoare a făcut demersuri la Instituția Prefectului pentru anularea ei. Fostul prefect al Sibiului, Cristian Roman, i-a dat dreptate. ”Vă solicităm să reanalizați cu celeritate HCL nr. 7/2017 în vederea revocării acesteia. În caz contrar, vom fi obligați să promovăm o acțiune în anulare la instanța de contencios administrativ competentă, dată de la care această hotărâre va fi suspendată de drept”, scrie în scrisoarea adresată de Instituția Prefectului Primăriei Cisnădie.
Consiliul Local a revenit cu un alt proiect de hotărâre, însă și acesta a fost reclamat de către consilierul local, iar noul prefect de Sibiu i-a dat și el dreptate.
În motivarea inițială semnată de prefectul Cristian Roman se arată că prin această hotărâre se încalcă mai multe legi, una dintre ele fiind garantarea dreptului la proprietate asupra animalelor. ”Consiliul local are competența de a hotărî doar în chestiunea gestionării câinilor fără stăpân și a celor cu stăpân, lăsați fără supraveghere pe domeniul unității administrativ-teritoriale, astfel încât normele de aplicare ale HCL nr. 7/2017 apar ca vădit nelegale. Din economia Legii nr. 205/2004 se desprinde ideea că animalul este un bun supus apropierii de către persoanele fizice, constituind obiectul dreptului de proprietate, fiind deci evaluabil în bani. Constituția României, precum și Protocolul 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, la care statul nostru este parte, garantează dreptul la proprietate și liberul exercițiu ala acestuia, neputând fi deci îngrădit în mod arbitrar și fără o justificare rezonabilă”, se arată în document.
O altă problemă semnalată de prefect se referă la faptul că în opinia acestuia, ”potrivit art10 lin.2 din Legea nr. 205/2004, condițiile de deținere, adăpostire și întreținere a animalelor se stabilesc prin ordin al președintelui Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Animalelor, ca unică autoritate cu atribuții în domeniu”, se mai arată în răspunsul transmis de prefectul Cristian Roman.
Consilierul local Dumitru Vasile Lepșa susținea la începutul anului că prin această decizie ”peste 100 de agricultori și crescători de animale vor fi afectați”.
Pe de altă parte, primarul a explicat faptul că prin respectiva hotărâre sunt detaliate străzile unde se aplică respectivul act. ”Nu se aplică în zonele care au intrat în intravilan. Sunt detaliate foarte precis străzile din oraș unde se va interzice creșterea animalelor”, a mai spus Gheorghe Huja. În proiectul de hotărâre inițial sunt specificate 113 străzi unde se va interzice creșterea animalelor.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Consiliul Local , Gheorghe Huja , Primăria Cisnădie , Instituția Prefectului Sibiu , Creşterea Animalelor , Convenției Europene , Constituția României , Lucian Radu , Tribunalul Sibiu , Consiliului Local Cisnădie , ferma animale , Prefectura Sibiu , Instituției Prefectului Sibiu , Siguranța Animalelor , interzicerea ţigărilor mentola , Facebook Cristian Roman , Cisnădie Vasile Lepșa , Consiliului Drepturilor Omului , Dumitru Vasile Lepșa , Primăria Oraşului Cisnădie
Vizualizari: 3883


Ultimele comentarii
Acum 1 oră
BOGDAN
Acum 2 ore
Unul
Acum 2 ore
Gen
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Claus