Din teama de a nu fi sancționați, dați afară, sau pur și simplu pentru a nu ne strica imaginea în fața colegilor, cei mai mulți dintre noi nu știm să spunem ”Nu!” atunci când suntem la serviciu. Practic, ne ferim să spunem “nu” şi acceptăm în permanenţă sarcini suplimentare.
Motivele pe care le invocăm sunt variate: ne este teamă că ne vom pierde locul de muncă, de consecinţele pe care un refuz le poate avea asupra carierei, dorim să avem relaţii armonioase cu superiorii şi colegii noştri, ne place ceea ce facem şi vrem să învăţăm multe lucruri într-un timp cât mai scurt, dorim să dovedim celorlalţi sau nouă înşine ce putem face, ne simţim vinovaţi dacă îi refuzăm pe ceilalţi.
Cristina Aliman, consultant specializat în psihologie, ne prezintă 5 modalităţi prin care putem refuza sarcinile suplimentare de o manieră pozitivă, constructivă şi care să nu ne afecteze relaţiile de la locul de muncă.
Cere ajutor sau mai mult timp pentru îndeplinirea sarcinii
Nu este nimic grav să ai un program încărcat. Arată-te dispus să realizezi activitatea, însă discută cu şeful tău despre cum să-ţi prioritizei sarcinile. Întreabă-l dacă există posibilitatea de a prelungi termenul de realizare pentru aceasta sau pentru alte sarcini pe care le ai de îndeplinit ori dacă mai este cineva în echipă care îţi poate da o mână de ajutor pentru a realiza sarcinile în timp util. Ajută-ţi colegii să-şi îndeplinească sarcinile, însă roagă-i să-ţi dea şi ei o mână de ajutor la îndeplinirea activităţilor tale în schimb.
Oferă o alternativă
Chiar dacă refuzi sarcina, explorează dacă sunt şi alte modalităţi prin care ai putea fi de folos sau întreabă dacă ai putea să dai o mână de ajutor mai târziu. Mi-ar plăcea să te ajut, dar am prea multe lucruri de făcut. Dacă vrei îţi pot pune la dispoziţie nişte resurse care s-ar putea să îţi fie de folos.
Acordă-ţi timp pentru răspuns
Ţi s-a întâmplat vreodată să spui da pe moment şi să regreţi mai târziu? Ia-ţi timpul de care ai nevoie pentru a evalua situaţia şi a analiza care îţi sunt priorităţile. Am nevoie de puţin timp ca să îmi verific calendarul. Este târziu dacă îţi răspund mâine?
Consecinţele unui „da” permanent
Acceptarea de sarcini suplimentare în permanenţă nu foloseşte nimănui, mai ales persoanei care lucrează întotdeauna până târziu pentru că s-a ocupat toată ziua de sarcinile altora. Stresul pe termen lung conduce la epuizare iar efectele acesteia se resimt în plan fizic, mental şi emoţional: interesul şi motivaţia care te-au determinat să nu refuzi sarcinile suplimentare dispar, nivelul de productivitate scade, devii irascibil şi plin de resentimente, eşti obosit şi ai nevoie de multă determinare pentru a te da jos din pat dimineaţa.
Oamenii de succes sunt ocupaţi tot timpul, dar nu sunt copleşiţi de sarcini şi incapabili să facă faţă solicitărilor zilnice. Chiar dacă eşti o persoană conştiincioasă şi este în natura ta să îi ajuţi pe ceilalţi şi să duci toate responsabilităţile la îndeplinire, pe termen lung, această atitudine poate să submineze exact motivele pentru care nu vrei să spui „nu”.
Mai mult, stresul nu este ceva pe care îl putem lăsa cu uşurinţă pe birou înainte să plecăm acasă, aşa încât acesta ne afectează şi alte domenii ale vieţii.
În Sibiu, cea mai simplă modalitate de a vedea ce este la mare căutare pe piața muncii, dar și de a aplica ușor, este pe platforma turnulsfatului.ro/locuridemunca. Aici poți găsi în fiecare zi noutăți, poți vedea imagini de la posibilul viitor job și poți aplica dintr-un simplu click.
Sursa: csid.ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Astra film festival , locuri de muncă , angajari , În Sibiu , Serviciului Public , locuri de munca Sibiu , locuri de munca turnul sfatulu , Șeful Autorității , Cristina Aliman , Fântânița Haiducului , stres
Vizualizari: 4239


Ultimele comentarii
Acum 7 ore
AndreiM
Acum 7 ore
DB
Acum 8 ore
Kokos
Acum 8 ore
Klaus priceputu
Acum 8 ore
@ Emil