Peste 200 de rotarieni și prieteni ai acestora au participat în week-end la Balul de caritate Rotary Club Sibiu, una dintre cele mai importante activități a membrilor clubului.
Au participat la eveniment membri de vârf ai conducerii Districtului Rotary în România și Republica Moldova, reprezentanți ai cluburilor partenere Lions și reprezentanți ai instituțiilor locale din Sibiu.
Mâncarea servită în cadrul evenimentului a fost pregătită de Chef Adi Hădean împreună cu cei nouă tineri cu posibilități financiare reduse aflați în Școala de Bucătari Sibiu – proiect comun al Rotary Club Sibiu, Asociația Adi Hădean și Universitatea Lucian Blaga – Facultatea de Științe Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului din Sibiu. “Ne-am asumat cu toții, rotarieni și prieteni ai rotarienilor misiunea de a ne implica acolo și atunci când este nevoie. Avem foarte multe proiecte în derulare, unora Consiliul Local și Primăria Sibiu le-au acceptat finanțarea, iar pentru altele încercăm să strângem banii prin astfel de evenimente”, a spus Claudiu Gavrea, președintele Rotary Club Sibiu.
Rotary Club Sibiu susține de mai mulți ani Centrul de Plasament din Orlat, acolo unde s-au făcut lucrări ample de renovare și unde proiectele vor continua prin construcția unei Săli de sport pentru cei 100 de copii instituționalizați în acest centru. De asemenea, rotarienii premiază în fiecare an cu 10.000 de lei performanța în științe exacte a unui licean sibian la olimpiadele școlare.
În plus, Rotary Club Sibiu, împreună cu Spitalul de Psihiatrie și Asociația Spitalul de Psihiatrie au lansat proiectul EDU TV, o mini-televiziune cu circuit închis pentru copiii din spital, pentru care se aleargă la Maratonul Internațional Sibiu 2017. „Acestea sunt proiectele pentru care încercăm să strângem bani și o facem, iată, prin acest bal”, a mai spus Gavrea, adăugând că Rotary Club Sibiu beneficiază și de sprijinul administrației locale pentru doua alte proiecte: „Pentru un Sibiu Curat” și „Școala de Bucătari”.
Balul de la sfârșitul săptămânii trecute s-a dovedit un succes inclusiv din punct de vedere financiar, toate sumele fiind destinate susținerii proiectelor viitoare.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: universitatea lucian blaga , Claudiu Gavrea , Consiliul Local , Primăria Sibiu , Industrie Alimentară , Republica Moldova , Ştiinţe Agricole , Programe Comunitare , Asociația Rotary Club Sibiu , Fundația Rotary , Asociația Spitalului , Protecţia Mediului Sibiu , Bucătari Sibiu , Interact Club Sibiu , Pentru Sibiu , Maratonul Internațional Sibiu , Asociația Adi Hădean , Serviciului Acțiuni Speciale , Chef Adi Hădean , Districtului Rotary , Sibiu Curat
Vizualizari: 2863
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Cosmin
Acum 5 ore
Pastor marginas
Acum 5 ore
Pastor marginas
Acum 5 ore
BumBum
Acum 6 ore
Mioara