Duminică,
20.04.2025
Partial Noros
Acum
15°C

Zidurile prind din nou culoare la Sibiu. 27 de artiști vor revitaliza orașul, la Street Art Festival

Zidurile prind din nou culoare la Sibiu. 27 de artiști vor revitaliza orașul, la Street Art Festival

Sibiu International Street ART Festival (SISAF) anunță cei 24 de artiști români și 3 internaționali care vor revitaliza orașul prin artă urbană la ediția a III-a, desfășurată în perioada 3-9 iulie. În acest an, primul Tur de Artă Stradală din România, care conține deja 31 de lucrări realizate în 11 locații din oraș, va fi îmbogățit cu alte murale ce vor colora zidurile gri ale școlilor și liceelor din Sibiu. Dintre zecile de artiști străini bine cotați care și-au dorit să își aducă aportul la ridicarea nivelului estetic al acestor locații, au fost aleși Urka din Italia, Wasp Elder din UK și Camilo din Portugalia, care revine după lucrarea realizată anul trecut pe fațada Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu”.

Alături de cei străini, vor mai face parte din line-up-ul acestei ediții nume de referință ale street art-ului din România sau artiști plastici aflați la început de drum. Printre aceștia se regăsesc cunoscuții Sweet Damage Crew, Kitră, The Orion sau Pisica Pătrată – artistul care semnează imaginea ediției din 2017.

În line-up-ul festivalului își fac însă loc și doi artiști sibieni. Ocu, pe numele ei „de stradă”, locuiește la Cluj, dar revine la Sibiu unde va realiza un mural alături de Kero. Un alt artist care trăiește și creează în Sibiu, Ștefan Radu Crețu, este membru al grupului Nostru. Instalațiile l-au făcut cunoscut în muzee din toată lumea, iar pentru festival pregătește un proiect special.

street art festival (6)

Autorii noilor lucrări incluse în Sibiu Street Art Tour sunt artiști care s-au înscris la selecția proiectelor de artă stradală, desfășurată în luna aprilie, urmând tema ediției „a, b, z / 1, 2, 9 / smile, love, like”. Aceștia vor putea realiza murale pe zidurile instituțiilor de învățământ la singurul festival din lume care reușește să facă asta, an de an, cu sprijinul Primăriei. În completarea lor, alți artiști vor avea șansa să își implementeze pentru prima dată ideile pe panouri, chiar în centrul istoric al orașului, în timp ce iau pulsul trecătorilor și al publicului.

„În paralel cu munca depusă de artiștii street art în cele 7 zile de festival, SISAF propune un program plin de activități conexe. Vor fi organizate conferințe și dialoguri despre artă și spațiu urban, întâlniri cu artiștii, workshop-uri, tururi și expoziții de fotografie. Piața Huet – zona 0 a festivalului, devine epicentrul street art-ului, fiind locul de întâlnire al iubitorilor și pasionaților de artă realizată și expusă în stradă. Aici sunt programate concerte cu artiști din diverse zone muzicale, care vor anima atmosfera. Șuie Paparude și Dragonu AKA 47 și-au confirmat deja prezența la festival și vor cânta în cinstea spiritului liber al celor care simt și rezonează cu cultura străzii”, declară Andrei Oltean, președintele Asociației ART Factory Transilvania.

Sibiu International Street ART Festival este un eveniment cofinanțat de Consiliul Local Sibiu și Primăria Municipiului Sibiu și este susținut de proiectul „Culorile României” - Policolor.

street art festival (1)

Sursa foto principală: Facebook SISAF

 Cauți un loc de muncă sau vrei un job mai bun? Pe turnulsfatului.ro/locuridemunca ai de unde alege. Continental, Stefanini, Takata, Compa, RSK Development, Fântânița Haiducului, Harting, Compa, Soma, Kulinarium, Expertarom, Astra Film, Hilton, Flaro, SmileCredit, Carrefour, Standard 8, Einstein și alții angajează acum.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus