Vineri,
13.12.2024
Cer Senin
Acum
-4°C

Street Food Festival ajunge sâmbătă în Piața Transilvania

Street Food Festival ajunge sâmbătă în Piața Transilvania

Zece bucătari de la Street Food Festival își vor face mâine, 3 iunie, cumpărăturile la Piața Volantă Transilvania.

Ingredientele locale vor fi apoi gătite chiar la fața locului, așa că sibienii vor avea ocazia să deguste porcul de Mangalița gătit chiar de unul dintre cei mai apreciați chefi prezenți în acest weekend la Sibiu: Chef Nicu Crăciun de la Cimbru!

”Această colaborare între Consiliul Județean Sibiu, organizatorul pieței volante, și Street Food Festival, urmărește să încurajeze valorificarea gusturilor locale în evenimentele gastronomice, aceasta fiind una dintre mizele importante ale Programului Sibiu - Regiune Gastronomică Europeană. Vă reamintim că etichetele de la fiecare tarabă dau detalii despre proveniența produselor”, spun reprezentanţii Consiliului Județean Sibiu, într-un comunicat de presă.
Tot mâine, insula tradițiilor din cadrul pieței va fi animată cu ajutorul copiilor de la clasa de fluiere de la Săliște coordonată de instructor Alexandru Tărtăreanu si Grupul Vocal ,,Doruri Sibiene" condus de profesoara Izabela Tomiţă.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

2 comentarii

un sibian - cel original

Acum 7 ani

Super tare!!! Asta da profesionalism! Foarte frumos.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

bacteria

Acum 7 ani

E-coli la liber si altele...speram sa nu doarma DSV-ul!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus