Miercuri,
18.06.2025
Partial Noros
Acum
23°C

Vești bune pentru medieșeni. Bazinul de înot e ”pe listă”

Vești bune pentru medieșeni. Bazinul de înot e ”pe listă”

Ministrul Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh, susține într-un răspuns la o interpelare adresată de deputatul PNL Nicolae Neagu că se are în vedere finanțarea construcției unui bazin de înot la Mediaș. Ministru a explicat că în urma intrării în insolvență a constructorului desemnat să înceapă construcția, Compania Națională de Investiții a denunțat unilateral contractul, iar în limita banilor alocați pe programe se are în vedere construirea bazinului din Mediaș. ”Societatea desemnată să execute lucrările pentru obiectivul de investiții menționat, aflată în insolvență, și-a redus activitatea de construcții conform deciziei luate de managementul societății și din cauza faptului că societatea nu mai avea personal de specialitate în domeniul construcțiilor, administratorul judiciar a comunicat în anul 2015 Companiei Naționale de Investiții denunțarea contractului încheiat cu antreprenorul lucrării, Ca urmare, CNI a solicitat beneficiarului actualizarea extrasului de carte funciară în vederea reluării procedurii de achiziție publică”, se arată în răspunsul transmis de ministrul Dezvoltării.

Deputatul PNL Nicolae Neagu i-a cerut ministrului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fonduri Europene, Sevil Shhaideh să aloce fonduri pentru construcția unui bazin de înot în municipiul Mediaș. ”Primăria Municipiului Mediaș beneficiază încă din anul 2009 de un protocol cu Compania Națională de Investiții, prin care se predă un teren în suprafață de 3000 de mp, în vederea construirii unui bazin de înot. Din momentul încheierii contractului și până în prezent, deși Primăria Mediaș a revenit cu adrese în 2012 și 2016 nu s-au găsit fondurile necesare pentru începerea lucrărilor”, semnalează deputatul.

Bazinul de înot ar urma să fie construit în Mediaș, în cartierul Vitrometan, pe strada Blajului.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

1 comentarii

(-)

Acum 8 ani

Cat pate fi de buna vestea cu bazinul, cand mai mult de jumătate din populația Mediașului, deja "înoată" înglodata fiind in datorii pana-n gât?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus