Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Elevii de la „Gheorghe Lazăr”, beneficiari ai programului Erasmus+

Elevii de la „Gheorghe Lazăr”, beneficiari ai programului Erasmus+

Elevii Liceului „Gheorghe Lazăr” sunt printre puținii norocoși care au luat parte din 2014 la experiențe de neuitat. Grație programului Erasmus+, 33 de elevi, alături de nouă profesori au fost recent în orașul Rize din Turcia.

Din anul școlar 2014 și până în anul școlar curent, Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu a fost implicat în proiectul Erasmus+ „Young Voices in the European Democracies”, coordonat de către Stela Cornelia Negrea. Totodată, în acest proiect au participat licee din alte opt țări europene: Bulgaria, Franța, Germania, Grecia, Islanda, Italia, Spania și Turcia, cea din urmă fiind țara coordonatoare.

Fiecare școală participantă a găzduit pe rând, pe parcursul celor trei ani de proiect, timp de o săptămână, elevi și profesori din celelalte școli implicate, schimbul de experiență internațional având următoarele obiective: înțelegerea modului în care funcționeză democrația și cunoașterea istoriei și evoluției democrației în țările europene. Pe lângă asta, un al obiectiv a fost descoperirea și acceptarea tradițiilor și culturii altor țări din Europa, precum și îmbunătățirea abilităților digitale, de comunicare și de lucru în echipă. Aceste scopuri au fost atinse prin desfășurarea unor activități în limba engleză, ca și debate-uri, prezentări video și ateliere de creație.

Cei 33 de elevi și 9 profesori participanți din Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” Sibiu au fost încântați de fiecare vizită, ultima fiind în orașul Rize, Turcia în perioada 23 - 29 aprilie.

„De curând, în cadrul săptămânii „Școala altfel”, elevii implicați în acest proiect au organizat pentru colegii lor din școală o prezentare a activităților desfășurate pe parcursul mobilităților, împărțășind impresii din timpul călătoriilor și experiențele trăite alături de alți adolescenți europeni. Proiectele Erasmus+ deschid orizonturi pline de bucurie, entuziasm și curaj fiind astfel un mare câștig în formarea profesională a beneficiarilor”, anunță reprezentanții programului de la „Gheorghe Lazăr”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus