Marți,
19.08.2025
Parțial Noros
Acum
18°C

Discuții aprinse pe tema familiei. „Dacă ar fi avut loc pe malul Dâmboviței, ne băteam”

Discuții aprinse pe tema familiei. „Dacă ar fi avut loc pe malul Dâmboviței, ne băteam”

Pe când sute de oameni se îmbulzeau pe străzile orașului pentru a prinde un loc cât mai în față la spectacolele stradale de la FITS, în holul Bibliotecii Astra s-a făcut liniște. Pentru prima dată, se aduce într-o discuție publică tema „Familia tradițională versus familia modernă”. Și cum altfel dacă nu cu invitați de seamă? Preotul Constantin Necula, deputatul Dan Barna, președintele Asociației A.L.E.G., dar și un sociolog și un cadru universitar. Pe rând, fiecare și-a expus părerea, după care sala a luat cuvântul și totul s-a derulat ca un meci continuu de ping-pong: întrebare-răspuns.

Evenimentul a început la 18:00 și a continuat minute bune după ora 20:00. Spațiul, aparent prea mare la început, a devenit, între timp, neîncăpător pentru zecile de oameni care au fost interesați de acest dialog. Cu doar două minute înainte ca invitații să ia cuvântul, organizatorii aduceau încă scaune. Se așteptau la maxim 30 de persoane, dar numărul a fost mai mult decât dublu. Tocmai de aceea, o bună parte a participanților a stat în picioare sau în fund pe bancă, dacă au avut mai mult noroc. În față, îmbrăcați „de oraș”, s-au așezat invitații. Preotul Constantin Necula a luat loc în capătul mesei, după ce a refuzat locul din mijloc, pe partea opusă fiind Dan Barna. În față, avea o agendă, însă nu era una obișnuită, ci una cu foi colorate. Poate era chiar un mesaj subliminal la poziția lui față de cuplurile LGBT, gândindu-ne la culorile ce alcătuiesc steagul acestora.

astra familia traditionala 1

„Vă puteți imagina un marș al mândriei într-un stat arab?”

Fiecare invitat a avut șansa să-și expună în zece minute gândurile cu privirea la familia tradițională vs. familia modernă. Sociologul Simona Câmpean a încercat să spună în linii mari că „femeia modernă are o agendă și își notează ce are de făcut și mai face poate și un curs de parenting, bărbatul modern vrea să arate mai bine și să aibă o mașină”. Profesorul Sebastian Moldovan și-a arătat dezacordul față de familia alcătuită din persoane de același sex. „Aș vrea să vă întreb dacă vă puteți imagina un marș al mândriei într-un stat arab. Dacă vă puteți imagina așa ceva undeva în Arabia Saudită sau într-o altă zonă în care domnește o lege bazată efectiv pe o credință religioasă în care nu avem un stat laic. Primul argument pe care vi-l propun este argumentul demografic. Cu ce putem noi evita situația de a deveni un califat în Europa? În acest spațiu pe care îl gândim ca o societate, o cultură a toleranței, a diversității, a acceptării celorlalți. Nu vreau să arăt cu degetul spre nimeni și nu vreau să acuz pe nimeni, e vorba, pur și simplu, de înregistrarea unui fenomen. Dacă nu o să încercăm să ne protejăm cu o natalitate corespunzătoare, competitivă, mă tem că șansele noastre să mai facem un marș oarecare sau de a mai discuta de un eventual referendum privitor la familia tradițională vor fi minime”, este de părere Sebastian Moldovan.

Eniko Gall, președinta organizației A.L.E.G susține că întâlnește zi de zi cazuri de femei abuzate care provin din familiile tradiționale. Numai din ianuarie încoace a avut 43 de cazuri, asta în contextul în care majoritatea victimelor nu cer ajutor, fie din teamă, rușine sau alte motive.

barna necula

Dan Barba: „Acest referendum este un recensământ pentru dezbinare”

Deputatul USR, Dan Barna este de părere că societatea este într-o continuă schimbare, iar votul din parlament a venit tocmai din această teamă la nou. „Situația în care ne aflăm noi acum ca națiune pe această temă și pe acest subiect vine, cred eu, din dificultatea la schimbare. Viața bunicilor mei față de cea a străbunicilor a fost aproape neschimbată. Au avut cam aceeași viață. Viața părinților mei față de cea a bunicilor mei a avut un salt calitativ semnificativ: mașină, radio tv. Viața mea față de cea a părinților este deja un salt prea mare: lumea digitală, tehnologia, telefonul. În același timp, viața mea față de cea a nepoților mei este diferită. Mi se pare că tema familiei tradiționale s-a transformat de la o problemă reală, într-o problemă cu o soluție falsă, pentru că, din păcate, tema familiei a devenit articolul 48 din Constituție schimbarea sintagmei <<căsătorie între soți>> cu <<căsătorie între un bărbat și o femeie>>. Să presupunem că referendumul va avea loc. Eu consider că acest referendum este un recensământ pentru dezbinare, pentru că el nu face nimic altceva decât să ne numere câți din actuala societate adoptă asumat principiul libertăților civile și câți din actuala societate optează pe varianta netolerantă. Referendumul va avea cel mai probabil 25% la 75%  în favoarea familiei tradiționale și, dacă ne uităm franc unul în ochii celuilalt, există în România vreo inițiativă care să promoveze căsătoria persoanelor de același sex? Nu. E vreo una în pregătire? Nu. Pentru că știm cu toții că în acest moment, societatea noastră nu este în acea etapă de evoluție, de valori, de educație”, spune Dan Barna. Mai mult decât atât, el este de părere că problema căsătoriei este invocată mai mult decât ar fi necesar, asta în timp ce „ în momentul de față există foarte multe nuanțe: familie monoparentală și așa mai departe”.

Necula: „O Românie întreagă zace pe o masă de mincinoși”

Imediat după cuvintele deputatului, a fost invitat să vorbească preotul Constantin Necula. Acesta nu a fost în totalitate de acord cu afirmațiile pe care le-a făcut predecesorul lui, spunând: „Aveți dreptate cu evoluția societății, dar aveți tot două mâini ca bunicul, tot două picioare. Există lucruri care se pot schimba în viteză foarte mare și există lucruri care nu pot fi schimbate niciodată. Anatomia umană face parte din ea”, a precizat preotul Necula. „E clar că vom pierde meciul cu statul român. Statul român va face ca de obicei, jocul teribil de diplomatic cu interesul național. Și ei ne vor zice, facem referendumul, semnăm pentru referendum, dar dăm drumul la parteneriatele civile, un fel de trebuie să le dăm și lor ceva. Și o să spun că în spiritul democratic, este ok, în spiritul moral, mă abțin”, a mai adăugat el.

https://www.youtube.com/watch?v=g0s1nw0tH4M&feature=youtu.be

Un alt aspect pe care în aduce în discuție este „punerea la zid că ai altă opinie față de celălalt. Nu mi-am permis în raport cu niciun susținător al literelor care nu se mai termină LGBT, Q+NK și tot așa, care își permit oricând să ne facă să ne jenăm în orice discurs social că existăm. Din experiența ultimilor ani, constat că suntem produsul unei familii. Mă înspăimântă că o Românie întreagă zace pe o masă de mincinoși care continuă să apere drepturi, dar care nu au nimic de-a face cu dreptul uman. Cu tot respectul, nu sunt fanatic, în ciuda etichetelor lipite. În tot ceea ce am făcut m-am ghidat după Evanghelie, am căutat să fiu cât mai aproape de oameni. Principiul referendumului, de data aceasta a trei milioane de oameni, vine să spună că, în raport cu un anumit conținut moral al țării, au o opinie care cer să fie respectată”, mai spune preotul.

astra familia traditionala

În sală, spiritele au început să se agite. Era clar că erau mulți oameni cu păreri diferite și fiecare a dorit să-și clarifice anumite probleme. Cele mai multe întrebări au fost adresate preotului Necula, care a ajuns să spună la un moment dat că nu va mai vorbi niciodată pe acest subiect, deoarece nu s-a făcut bine înțeles. Tot el a spus că se bucură că are loc la Sibiu această întâlnire și nu pe malul Dâmboviței. Acolo „săream în sus, ne băteam, dar la noi nu e cazul. Cred că Ardealul are o competență de supraviețuire minoritară mult mai ușoară”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Comentarii

17 comentarii

Thom

Acum 8 ani

Imi place logica unora: daca accepti gay, nu mai facem copii, daca nu acceptam gay, facem copii :)))))) WAW.....deci WAW !!! A nega sau nu accepta ceva, nu inseamna ca nu exista. Mai bine faceti ba debililor o lege in care toti suntem obligati sa ne f.tem fara gumita, si sa facem minim 3 plozi, ca asa o sa primim apart. cu 3 camere, daca nu stai in garsoniera. Suna cunoscut? Ma indoiesc ca multi o sa inteleaga aluzia, nu trimiterea directa, aia e clara si multi gay se si simt deja, si au copii si nepoti la ora asta. Rusia e anti libertati de tot felul, progreseaza, lumea araba la fel, si ei progreseaza, ne omoram cu totii pt. vize sa mergem acolo. Cheers !
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Zexe

Acum 8 ani

Popalaul asta unsuros nu e doar un ecumenist imputit, vad ca a dat-o si pe secesionism! Cu ce a spus despre pârțari sunt de acord!
Raspunde

Oups

Acum 8 ani

Nu inteleg de ce te exprimi in felul asta sI de ce crezi ca poti jigni pe oricine... Probabil te crezi detinatorul adevarului absolut. Ai nevoie de ajutor specializat, cauta-l cat mai repede!
Raspunde

s

Acum 8 ani

http://adevarul.ro/locale/vaslui/descoperire-scandaloasa-dosarul-sexgate-sutana-episcopul-husilor-filmat-alaturi-barbat-ipostaze-pornografice-apare-alaturi-prelat-1_594386945ab6550cb8300117/index.html
Raspunde

iulia

Acum 8 ani

De ce nu l-ati pus in centru pe Belzebut ca oricum el era personajul principal din prezidiu si care dirija de facto toată discuția, iar ceilalți cuopchi a lui Satan in jurul sau, sa-l resusciteze in caz c-ar fi ramas fără aer?
Raspunde

biciclist

Acum 8 ani

La toti care vor schimbarea definitiei casatoriei nici prin cap nu le trece posibilitatea ca ei ar putea avea un copil LGBT. Ei considera ca doar la altii e posibil si aceia nu pot avea aceleasi drepturi ca ei pentru ca nu reprezinta Poporul Roman, care dupa cum bine ar trebui sa stiti deja e caracterizat prin sfintenie, traditie, cumpatare, cinste si alte elemente de science fiction.
Raspunde

tepes

Acum 8 ani

Trebuie sa te gandesti ca multi din cei mai infocati adversari ai drepturilor homosexualilor sunt de fapt si ei homosexuali care au fost crescuti cu ideea ca homosexualii sunt o abominatie a legii zeitatii invizibile din cer. In capul lor se duce o lupta intre ce sunt si ce au fost indoctrinati sa creada. Trist. La fel, pentru unii un copil crescut de 2 tati sau 2 mame e mai traumatizat decat un copil crescut si batut zilnic de un tata vesnic beat si de o mama vesnic batuta de acel betiv. Trist.
Raspunde

...

Acum 8 ani

Da ei nu se pot gandi la asa ceva, dar tu deja parca vezi drobul de sar cazand, nu?
Raspunde

m

Acum 8 ani

oau, adica ala vrea sa contracaram statele arabe facand mai mult sau mai putin ca ele. atunci de ce le-am contracara, daca nu mai vrem sa avansam? natalitatea nu e influentata absolut de loc de caracterul legal sau nelegal al casatoriilor homosexuale sau al homosexualitatii. cine ar sustne ca de aia e natalitate mica, ca e legalizata homosexualitatea? n-are absolut nici o legatura. statul e laic. punct. in biserica pot sa huleasca oricat chestiile gay, dar legal, in spiritul tolerantei, nu e in regula sa te opui unei chestii consimtite intre doi adulti, care nu face rau nimanui.
Raspunde

m

Acum 8 ani

si prostul o da cu califatul, de parca majoritatea musulmanilor din europa ar fi extremisti. daca erau, sa fie sigut ca nu vorbeam doar de cateva atentate pe an, de la unii care apartin unor secte, nu curentelor principale.
Raspunde

dancp2

Acum 8 ani

hai toti la referendum! acolo se va vedea citi sint pentru si citi contra dar sa vina toti sa nu mai existe discutii
Raspunde

xxx

Acum 8 ani

Nu inteleg de ce e treaba ta ce fac altii in intimitatea casei lor cu propriile organe si orificii? Iti este ciuda ca nu esti si tu inclus in trenulet? De ce trebuie sa decida tanti Floarea din capu' satului ce are sau nu dreptul un alt om? E o prostie cu referendumul, majoritatea nu stiu ce voteaza si nu au un IQ si un nivel de educatie adecvat. Fiecare sa faca ce vrea cu viata lui, atat timp cat nu incalca dreptul la libertatea altuia.
Raspunde

m

Acum 8 ani

Nu mergeti la un eventual referendum, ca sa nu fie validat! Probabil n-o sa se faca, sau rezultatul n-o sa se aplice. Orice modificare a constitutiei trebuie facuta dupa punerea in aplicare a celei cu 300 de parlamentari
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus