Marți,
19.08.2025
Cer Senin
Acum
16°C

Școlile din Sibiu cu cele mai slabe rezultate la Evaluarea Națională

Școlile din Sibiu cu cele mai slabe rezultate la Evaluarea Națională

Rezultatele preliminarii obținute de elevii sibieni la Evaluarea Națională, înainte de soluționarea contestațiilor, arată că în multe școli de cartier lucrurile pot fi mult îmbunătățite. Există școli în oraș unde aproape o treime dintre elevi au picat sau nu s-au prezentat la examen. Dascălii spun că urmăresc cu atenție rezultatele pentru a lua măsuri acolo unde se impune, însă notele obținute relevă modul de pregătire al copiilor.

Școala gimnazială nr. 25 din Sibiu a avut 32 de candidați înscriși la Evaluarea Națională. Dintre aceștia, nouă nu s-au prezentat și un al zecelea a obținut media 3,37.

Școala gimnazială nr. 12 din Sibiu a avut doar 14 candidați înscriși la examen și cinci dintre ei nu au reușit să obțină note peste 5. Media notelor este în jur de 6, excepție făcând un singur candidat, o elevă care a reușit media 9,00.

Liceul Teoretic ”Constantin Noica” a avut 47 de candidați înscriși, nouă dintre ei picând examenul.

O proporție mare a elevilor care nu au promovat Evaluarea Națională se găsește și la Școala Gimnazială ”Regele Ferdinand” din Sibiu. Aici nu mai puțin de 13 candidați, din 49 înscriși, au obținut medii sub 5. La aceștia se adaugă și patru absenți.

”Rezultatele au respectat, ca să spunem așa, o dispersie după ”Clopotul lui Gauss”, adică au fost și note bune, și note mici, absolut toate notele s-au luat. Evaluarea a fost bine gândită și adevărul este că cei care au învățat au obținut rezultate bune. Încă nu am făcut o statistică pe școală, așteptăm să vedem rezultatele finale, după contestații. Cât privește notele mici este clar că va trebui să luăm măsuri. În cadrul opționalelor, am discutat deja în Consiliul Profesoral, vom acorda o atenția mare, până spre 80%, disciplinelor matematică și limba română. Asta înseamnă și că vom mări cu o oră numărul de ore pe săptămână”, a explicat pentru Turnul Sfatului profesorul Mihai Frâncu, directorul de la ”Regele Ferdinand”.
Inspectoratul Școlar Județean Sibiu arată că în urma afișării rezultatelor la Evaluarea Națională în județul Sibiu s-au înregistrat 498 contestații după cum urmează:

— 62 la limba maternă;

— 298 la limba și literatura română;

—138 la matematică.

Foto: Arhiva TS

Cauți un loc de muncă sau vrei un job mai bun? Pe turnulsfatului.ro/locuridemunca ai de unde alege. Starbucks, Continental, Stefanini, Wenglor, Takata, Compa, RSK Development, Dream Personal Logistik GmbH, CGS, Trigo Industry Services, Fântânița Haiducului, Harting, Compa, Soma, Kulinarium, Expertarom, Astra Film, Visma, Schunn Service, RUD, Euroconf, DISTRIB SRL, Hilton, Flaro, SmileCredit, Carrefour, Marquardt, GLS, Marlex Duo Company, Standard 8, Einstein și alții angajează acum.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

8 comentarii

(-)

Acum 8 ani

Căpșuni sa fie, ca are cin-le culege!
Raspunde

omogenu

Acum 8 ani

cum e firu asa sunt si rezultatele
Raspunde

(-)

Acum 8 ani

Sigur, rezultatele n-au nici-o legătura cu copiii si părinții acestora, ca întotdeauna firu-i capu răutăților...
Raspunde

Cineva căruia îi pasă de imaginea Şcolii Nr. 25 Sibiu

Acum 8 ani

Consider că este un articol defăimător. Ar trebui să oferiţi informaţii cât mai adecvate: cei care nu s-au prezentat la examen de la Şcoala Gimnazială Nr. 25 Sibiu sunt toţi elevi de la Frecvenţă Redusă, oameni în toată firea cu familii, copii, servicii în trei schimburi. Au fost înscrişi automat la examen, că nu s-au prezentat este strict problema lor...îi interesa doar diploma de opt clase!
Raspunde

pedagongul

Acum 8 ani

Copiii astia nu mai invata nimic! Normal, daca vad ca cei care fac scoal ajung ca vai de ei, iar manelistii si japitele lor se plimba cu mercedesul si fac vacante exotice!
Raspunde

un cititor

Acum 8 ani

manelistii, japitele, hoti si politicienii cu IQ minuscul ....
Raspunde

Fara comentarii!

Acum 8 ani

Promovabilitate Scoala Nr. 25, 91,30%!!! 50% medii peste 8!!! Cel care a scris articolul, a terminat la frecventa redusa!? Nu apreciaza adevarata valoare!
Raspunde

Realist!!!

Acum 8 ani

Promovabilitatea nu este sinonimă cu absenteismul; nu te prezinți la examen înseamnă că nu ai promovat?! La Școala Gimnazială Nr 25 sunt rezultate bune și foarte bune, ca în fiecare an... Cei nouă absenți , de altfel, nu fac parte din învățământul de zi, ci sunt la Frecvența Redusă, interesați doar de diploma de opt clase ( după cum s-a mai spus)! Repet: promovabilitatea se calculează pentru cei prezenți, nu pentru absenți!!!
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus