O sibiancă însărcinată în luna a şaptea a murit ieri după-amiază într-un accident pe DN1, la ieşirea din Predeal. Femeia a fost supusă unei operaţii de cezariană la locul coliziunii, pe stradă, pentru a-i fi salvat bebeluşul. Din nefericire, nici bebeluşul nu a răspuns manvrelor de resuscitare, fiind declarat decedat.
Potrivit jurnaliștilor de la Monitorul Expres, autoturismul înmatriculat în Sibiu s-a ciocnit ieri cu o autoutilitară de Braşov, pe DN1, la ieşirea din Predeal. În urma impactului, două persoane din autoturism au fost rănite grav, dintre care una a rămas încarcerată, iar şoferul autoutilitarei a fost şi el rănit uşor.
În autoturism se afla şi o femeie însărcinată, aceasta fiind în stop cardiorespirator în momentul sosirii echipajelor de salvare. Poliţia Predeal a deschis o anchetă în acest caz, însă din primele informaţii se pare că şoferul autoturismului este vinovat de producerea accidentului, după ce ar fi adormit la volan şi a ajuns pe contrasens.
Femeia care a fost rănită grav în accidentul de la Predeal era însărcinată în şapte luni. Potrivit sursei citate, ea nu a răspuns manevrelor de resuscitare şi a fost declarată decedată. Un medic de la Maternitatea Braşov s-a deplasat de urgenţă la locul accidentului şi a făcut eforturi disperate pentru a salva bebeluşul. În timp ce femeia era resuscitată, i s-a făcut o operaţie de cezarină de urgenţă, în stradă.
Purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Ciprian Sfreja, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că, din câte a înţeles, şansele ca bebeluşul să supravieţuiască erau minime.
foto monitorulexpres.ro
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Ciprian Sfreja , Accident Vascular Cerebral , Poliţia Predeal , Maternitatea Braşov , femeie insrcinata , Pentru Sibiu , bebelusi , resuscitare , Monitorul Expres
Vizualizari: 9287
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Morvoveață
Acum 1 oră
Timotei Popovici
Acum 2 ore
Porr
Acum 2 ore
@
Acum 2 ore
Barosanu