Balerinul rus Kirill Ermolenko, prim-solist al Teatrului de Balet Sibiu începând din luna septembrie a anului trecut, va debuta în această săptămână, pe scena baletului sibian, de această dată ca și coregraf, cu producția „Poveste despre suflet. Poveste despre trup”. Coregrafia va fi prezentată în avanpremieră joi, 6 iulie, în cadrul celei de-a patra ediții a programului „Geneza”, premiera spectacolului urmând a avea loc în Piața Mare, în data de 21 iulie.
Pentru prima sa coregrafie, Kirill Ermolenko va lucra cu dansatorii TBS Myrna Squire, Aina Sanxo, Claudiu Buldan, Samuel Rosek, Naoya Kyuno și Kenichi Murata. Alături de Kirill Ermolenko vor mai prezenta coregrafii în premieră absolută pe scena „Geneza”, Jacob Connor (Marea Britanie) – debut coregrafic, Myrna Squire (Canada) și Joshua Legge (Australia).
De la Kremlin Ballet, pe scena Teatrului de Balet Sibiu
Kirill Ermolenko a absolvit, în anul 2005, Colegiul Național de Coregrafie din Kazan, Rusia și în anul 2008 Academia Națională de Coregrafie din Moscova, fiind specializat ca dansator profesionist de balet și profesor de coregrafie. În anul 2012 a câștigat locul întâi în cadrul Competiției Internaționale de Balet Kiev, Ucraina. A participat la numeroase turnee pe teritoriul Rusiei și în străinătate și are un repertoriu bogat de roluri solistice în majoritatea baletelor clasice: „Lacul Lebedelor”, „Spărgătorul de nuci”, „Frumoasa din pădurea adormită„, „Giselle”, „Don Quijote”, „Corsarul”, „Romeo și Julieta” – toate aceste balete regăsindu-se și în repertoriul de spectacole al TBS. În repertoriul lui Kirill Ermolenko se regăsesc de asemenea și lucrări de dans contemporan, dintre care amintim aici o mică parte precum: „Bolero”, coregrafia Nijinsky, „Pavilion from Armida„ – coregrafia Smoriginas, „Cleopatra” – coregrafia Patrick de Bana, „The Blue God” și „The Beast and The Beauty” – coregrafia Wayne Engling.
„Geneza”, spectacolul noilor generații de coregrafi
Spectacolul „Geneza”, gândit ca un program cadru ce oferă șansa tinerilor dansatori de a debuta sau de a se afirma ca și coregrafi, este organizat de Teatrul de Balet Sibiu începând din anul 2014, când a avut loc prima ediție a acestui eveniment. Din 2014 și până în prezent, pe scena „Geneza”, Teatrul de Balet Sibiu a prezentat nu mai puțin de unsprezece producții coregrafice în premieră: „Impetus”, coregrafia Aleisha Gardner (2014), „Nota, vă rog !”, coregrafia Aleisha Gardner și Russell Hewey (2014), „Concert en bleu”, coregrafia Russell Hewey (2014), „Escapadă urbană” și „Nichita”, coregrafia Russell Hewey (2015), „9 pași”, coregrafia Aleisha Gardner (2015), „The Briefcase”, coregrafia Keston Meyer (2016), „Nu mai sunt eu”, coregrafia Daniel Alexandru Dragomir (2016), „Paria”, coregrafia Joshua Legge (2016), „Einstein”, coregrafia Aleisha Gardner (2016), „Angelic”, coregrafia Ovidiu Matei Iancu (2016).
Bilete online, direct de pe pagina de facebook a TBS, fără niciun cost suplimentar
Biletele pentru toate spectacolele Teatrului de Balet Sibiu pot fi cumpărate online, de pe siteurile bilet.ro și kompostor.ro sau direct de pe pagina de facebook a Teatrului de Balet Sibiu – secțiunea bilete. În Sibiu, biletele pot fi cumpărate din punctul de vânzare situat în Piața Mare, Primăria Municipiului Sibiu, intrarea F sau în seara spectacolelor, în limita locurilor rămase disponibile. Prețul unui bilet este 10 lei, iar elevii, studenții și pensionarii beneficiază de 50% reducere.
Un material dedicat lui prim solistului Kirill Ermolenko, Turnul Sfatului a scris aici.
Foto: TBS/Ovidiu Matiu
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Astra film festival , Piata Mare , marea britanie , Balet Sibiu , Turnul Sfatului , Ovidiu Matiu , Keston Meyer , În Sibiu , Colegiul Național Pedagogic , Academia Naţională , Primăria Municipiului Sibiu , Ovidiu Matei Iancu , Schunn Service , Dream Personal Logistik Gmb , Kenichi Murata , Myrna Squire , Marlex Duo Company , Lacul Lebedelor , Fântânița Haiducului , Trigo Industry Services , Aleisha Gardner , Balet Kiev , The Beauty Exchange , Russell Hewey , Claudiu Buldan , Don Quijote , Kremlin Ballet , The Number Of The Beast , Joshua Legge , Daniel Alexandru Dragomir , The Briefcase , Jacob Connor , Competiției Internaționale , Kirill Ermolenko , Aina Sanxo , Samuel Rosek , Naoya Kyuno , The Blue God , Wayne Engling
Vizualizari: 1832
Ultimele comentarii
Acum 1 oră
Valentino Versace
Acum 2 ore
Cartea ne face bine..
Acum 2 ore
Emil
Acum 2 ore
Adrian
Acum 3 ore
Newman