Peste 10.000 de vizitatori sunt așteptați zilele acestea la evenimentul Multicultural ASTRA, organizat în Muzeul în aer liber. Sașii, rromii, ungurii, sârbii și croații își vor da întâlnire și vor găti fiecare preparate culinare specifice etniei lor. Gulyas-ul, preparatele din pește și dulciurile de odinioară nu vor lipsi din bucatele pe care sibienii pot să le încerce. Și totul contra unei donații modice, de 10 lei.
Astra Multicultural a ajuns la cea de-a doua ediție și se desfășoară între 10 și 16 iulie. Acest eveniment își propune să aducă frumusețea valorilor multietnice în fața publicului cu ajutorul reprezentanților comunităților din întreaga țară. Începând de joi, se va intra într-un „maraton culinar”. Astfel, sibienii pot gusta din mai multe preparate de mâncare, care se vor găti în muzeu.
„O să avem invitați din toate etniile conlocuitoare: unguri, sași, sârbi, croați, rromi care vă vor prezenta în zona târgului de țară rețete culinare, specific zonelor lor. Și nu este numai un maraton culinar, ci este unul de meșteșuguri, de dansuri, cu mulți meșteșugari. Ne dorim un feedback deoarece este foarte important, pentru că acest eveniment îl vom crește până va ajunge un festival de renume international. Totul se prepară în muzeu”, spune Ciprian Ștefan, managerul general al Muzeului Astra.
Astfel, până duminică, reprezentanții comunităților etnice vor găti. „Joi o să fie o rețetă de pește și un desert specific lipovenesc, ca niște colțunași. Vineri o să mergem tot pe produse din pește, dar de data asta o să avem două feluri de bază. Unul pe bază de carne tocată și al doilea pe un fel de saramură sau pește. Sâmbătă vom avea gulyas unguresc, pleșca mică sătească, rromii vor găti ceva specific lor. Duminică vor găti lipoveni, rromi și sași”, explică managerul muzeului.
Maratonul gastronomic se va organiza în zona Târgului de țară în intervalul orar 8:00-15:00, însă, cei care vor să guste preparatele ar fi indicat să vină în jurul orei 13:00. Pe lângă taxa de acces în muzeu (17 lei pentru adulți), pentru mâncare, fiecare degustător va trebui să facă o donație de minim 10 lei. Banii vor fi folosiți pentru reabilitarea unei unități din muzeu.
Foto arhivă Hungaricum
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Tag-uri: Muzeului Astra , Astra film festival , Ciprian Ştefan , Schunn Service , Dream Personal Logistik Gmb , Marlex Duo Company , Fântânița Haiducului , Trigo Industry Services , Astra Multicultural
Vizualizari: 4131
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Pintilie
Acum 3 ore
Emil
Acum 3 ore
Xxx
Acum 3 ore
Nobody
Acum 3 ore
Claudiu