Cască ochii și ferește-te de câini. Experiența unei ture pe Valea Hârtibaciului

Valea Hârtibaciului este, poate, cea mai idilică parte a Sibiului. Sate aproape neatinse de spiritul orășenesc, dealuri și văi cât vezi cu ochii, nu toate cultivate, că așa-i la noi, maci pe marginea drumului, bivoli și oi în depărtare. Bonus, cetățile fortificate, fiecare cu povestea sa de dezrădăcinare. Pare o idee nemaipomenită să simți toate astea în ritm încet, dând la pedale. Înainte să faceți ca noi, citiți mai bine asta. Am făcut deja toate greșelile pe care le puteați face.

Greșeala 1. Ora de vârf

Ni s-a părut ideal să plecăm la 7.30 dimineața din oraș, când nici căldura nu e atât de dogoritoare. Am ajuns în Dealul Dăii la ora 8 și ne chinuiam să auzim legendarul sunet al greierilor ascunși în florile de câmp. N-aveam cum, era un trafic greu infernal. Basculante, camioane, Dacii fără tobă, Jeepuri cu emisii astronomice, toate au trecut razant pe lângă noi, ba unele și cu sunet susținut de claxoane. Căci, pentru unii șoferi, prioritatea biciclistului aflat în trafic în fața sa este o scorneală dintre ale lui Soroș. La noi, pe drumurile patriei noastre, tot biciclistul trebuie să sară în șanț când vine basculanta. Orice novice o știe - sau dacă n-o știe, n-are decât să o încerce pe pielea lui.

Salvarea. Drum lăturalnic

A părut o idee foarte bună să părăsim drumul principal și să facem dreapta prin Cornățel, spre Nucet și, mai departe, către Săcădate. Drumul este excelent, recent renovat și ireal de puțin circulat. Poți face liniștit și opturi pe șosea.

Nucetul este un sătuc care merită și el vizitat, pur și simplu pentru liniștea și vechiul din el. Pauze lungi și baterie suficientă pentru sutele de fotografii, de asta aveți nevoie pe această porțiune.

Greșeala 2. Garda jos

Ne-am lăsat furați de peisaj, iar pauza prelungită din vârful unui deal era cât pe-aci să se transforme într-o paucă mult mai lungă. De spitalizare.

De nicăieri, în fața, spatele, stânga și dreapta noastră au apărut câțiva câini ciobănești. La rece, să fi tot fost vreo șase, dar nouă ni s-au părut un batalion. Un batalion din ăla bine antrenat, cu ordine precise: ucideți inamicul. Inamicul fiind pulpele noastre.

Colegul de tură, mai trecut prin viață, zice: "Trebuie să-i domini, să-i privești în ochi". Bine, dar cu ăștia din spate ce fac?!

Salvarea. Ciobanul

Probabil că acum am fi scris de-a latul, de pe patul de suferință, dacă, într-un final, ciobanul aferent oilor și câinilor deopotrivă n-ar fi intervenit. "Nuooo, că nu fac nimic. Marș, mă. Numa' așa, latră, da nu mușcă. Du-te, mă. Maaaaarș! Maaaarș, măăăăă!!!", urla ciobanul, deși unuia dintre simpaticii căței îi venea foarte greu să se despartă de ghiozdanul pe care îl lăsasem în iarbă.

Am scăpat cu bine și din asta și ne-am întors la dealurile noastre. O suprafaţă întinsă din Podişul Hârtibaciului a fost inclusă în aria de protecţie Situl Natura 2000. Asta înseamnă că vizitatorii găsesc aici natura aproape nealterată. Chiar și câmpurile cultivate au un farmec aparte în această zonă, unde toate orizonturile sunt linii curbe.

Greșeala 3. Prea puțin timp

Ne-am întors pe Valea Hârtibaciului, ca să facem un popas la Hosman, unde tare mult ne place Moara Veche, dar și biserica fortificată. Chiar și copiii care strigă după tine "Hello! Do you like Hosman?", convinși că numai niște turiști străini ar putea fi atât de cutezători încât să intre în satul lor pe bicicletă, cu aere de vacanță.

Ghizii recomandă ca turiștii să fie însoțiți în timpul turelor, mai ales dacă nu cunosc zona, pentru că multe dintre hărțile satelitare nu respectă întocmai traseele din teren. Sunt, totuși, și câteva marcaje după care bicicliștii se pot ghida, iar cele de cicloturism au litera C cu albastru marcată pe un fundal alb.

Ne-am abătut puțin de la traseu ca să ajungem la fortificația din Hosman. Ca în orice biserică veche săsească, dai de o poveste de care nu te-ai mai despărți, ai lua-o cu tine peste tot. Am parcat vehiculele pe două roți la umbră, în curtea Casei Parohiale, de unde ne-a preluat Ursula Stoll. Săsoaica, fugită cu familia, în Germania, încă de când avea 14 ani, este ghid, păzitor și purtător de chei. Vorbește într-o română învățată, dar uitată demult și pe care, acum, mintea și inima o scot dintr-un ungher prăfuit. "Aici s-a făcut viața mea. De aceea eu vreau să le spun pe oameni ce frumos a fost și ce au putut să facă înaintașii noștri. Ce au făcut? Cu foarte mic, din nimic, au făcut foarte mult, au făcut asta" - și arată spre zidurile fortificate, spre poarta înaltă și spre turnul care străjuiește și astăzi, după mai bine de 700 de ani.

Prea puțin timp am avut pentru minunăția asta de plimbare și ne-a părut rău. Am mai fi stat, mai ales după socata răcoroasă care ne-a îmbătat simțurile mai ceva ca o palincă.

Salvarea. Cazare în Casa Parohială

Dacă faceți ca noi și ajungeți aici, nu trebuie să vă grăbiți. Puteți rămâne peste noapte, chiar în Casa Parohială. În schimbul unei donații, aveți o cameră cu geamuri mari spre grădină, în regim hostel. Sunt și băi curate, este și un living în care miroase a ștergare și a lemn vechi.

Situaţia rețelei de biserici fortificate cu valoare de unicat în patrimoniul european s-a înrăutăţit în unele sate, după emigrarea masivă a saşilor în Germania. A fost un fenomen care a cauzat dispariţia civilizaţiei săsești din Ardeal, veche de peste 800 de ani. Turismul sustenabil și cicloturismul este, însă, o șansă ca aceste monumente să fie ținute în continuare în viață.

Obligatoriu - sau musai, cum spun localnicii - îți vei dori să te întorci aici, tot pe bicicletă. Doar în viteză mică, în tihnă și adulmecând câmpurile de mentă sălbatică și socul înflorit poți cunoaște cu adevărat o zonă bogată în istorie, în gusturi și în oameni frumoși.

de Turnul Sfatului