Un bărbat de 24 de ani, domiciliat în Cristian, este cercetat în stare de arest preventiv sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, după ce în noaptea de 11 iulie ar fi pătruns prin efracție într-o societate comercială din Copșa Mică de unde a sustras mai multe bunuri.
În 11 iulie, în jurul orei 06,30, polițiștii din Copșa Mică au fost sesizați telefonic că persoane necunoscute au pătruns prin efracție în incinta unui magazin, de unde ar fi sustras mai multe cartușe de țigări diferite mărci, gumă de mestecat și cafea. Reprezentantul societății reclamă un prejudiciu la aproximativ 23.000 lei, transmit reprezentanții IPJ Sibiu.
În urma cercetării la fața locului, a exploatării datelor și informațiilor obținute, s-a reușit identificarea în scurt timp a uneia dintre persoanele bănuite de săvârșirea acestei fapte, în persoana unui bărbat din Cristian. Totodată, polițiștii au stabilit că alte două persoane ar fi participat la săvârșirea furtului, cercetările fiind continuate în vederea identificării acestora.
"Împotriva bănuitului s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, iar în data de 12 iulie a fost prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă. Judecătoria Mediaș a admis cererea și a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele bărbatului de 24 de ani din Cristian," se arată într-un comunicat al IPJ Sibiu.
Cercetările în acest dosar continuă, în vederea identificării și a celorlalte două persoane implicate în săvârșirea acestei infracțiuni de furt calificat.
Ai fost martorul unui eveniment care crezi că ar merita să fie prezentat în ziar?
Folosește modulul de sesizări din TS App, aplicația de mobil Turnul Sfatului, iar noi vom prelua și aprofunda subiectul.
Descarcă aplicația de aici: https://tsfatului.app.link/download
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Astra film festival , Copșa Mică , Judecătoria Mediaș , Schunn Service , Dream Personal Logistik Gmb , Marlex Duo Company , Fântânița Haiducului , Trigo Industry Services
Vizualizari: 862
Ultimele comentarii
Acum 19 ore
Eu
Acum 19 ore
Adina
Acum 20 ore
Miki maus
Acum 20 ore
Reli Aciubotaritei
Acum 20 ore
Dragos