La câţiva ani de la titlul asumat de „Capitală a bunelor maniere”, Sibiul se întoarce la manierele elegante printr-o campanie publică susţinută de Primăria Municipiului prin Agenda Culturală şi organizată de Asociaţia SIBIU 1191. Practic, începând cu sfârşitul acestei luni, mesaje de politeţe vor inunda spaţiul public în aşteptarea asumării manierelor de cât mai mulţi şi de cât mai multe instituţii sau firme.
„Sibiul, practicant al manierelor elegante le readuce în atenţie pentru cei care le uită sau nu le-au cunoscut niciodată. De la îndemnuri la a spune <mulțumesc> atunci când este cazul și până la mesaje despre politeţe în mijloacele de transport în comun sau în alte spații publice – aceasta este aria largă pe care o acoperă campania”, spun organizatorii.
Însemnul oficial al campaniei „Sibiu- Orașul bunelor maniere” este un papion roşu şi însoţeşte autocolantele care vor ajunge pe ghişeele de relaţii cu publicul ale instituţiilor, în magazine, restaurante, în mijloacele de transport în comun și în alte spaţii publice.
În plus, lectori recunoscuţi vor promova bunele maniere în școli acolo unde, începând cu luna septembrie îi vor învăța pe cei mici cum este politicos să se poarte pe stradă, la cinematograf, la teatru, la locul de joacă, le vor arăta cum este elegant să își trateze colegii, colegele și profesorii.
Asociind manierele cu muzică de calitate și făcând un salt în timpurile când sibienii, îmbrăcaţi elegant, ieşeau la promenadă pe corso sau în parc acolo unde cântă fanfara, organizatorii le vor da întâlnire locuitorilor din cartiere cu sunetul muzicii. „Fie că sunt filarmonişti sau membri în fanfare, muzicieni sibieni vor delecta publicul ascultător cu bucăţi muzicale celebre în cartiere precum Reşita, Ştrand sau Hipodrom. Primul astfel de eveniment va avea loc vineri 28 iulie, de la ora 20:00 în cartierul Reşita”, mai spun organizatorii. Sărbătoarea bunelor maniere se va încheia cu un eveniment elegant la Sala Thalia din Sibiu.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 3864
Ultimele comentarii
Acum 12 minute
Q
Acum 16 minute
Newman
Acum 46 minute
Ron
Acum 1 oră
Eu
Acum 2 ore
Emil