Municipiul Sibiu se află pe ultima poziție în Regiunea Centru în ceea ce privește accesul populației la magazine și restaurante, potrivit unei analize realizate de platforma de imobiliare Storia.ro în colaborare cu agenția de cercetare D&D Research.
Sibiul se află pe locul 25 în clasamentul general al municipiilor reședință de județ din țară, mult sub celelalte municipii din regiune. Cel mai bine stă orașul Târgu Mureș, aflat pe locul doi în clasament, Brașovul se află pe locul șase, Sfântu Gheorghe pe locul 15, Miercurea Ciuc pe locul 17, iar Alba Iulia pe locul 21.
Pe cartiere, cel mai bine se situează în sondaj zona ultracentrală, cu 82,69 puncte din 100 maxim posibile. Urmează apoi zona centrală – 76,55, Hipodrom 3 – 73,24, Cedonia – 72,92, Orașul de Jos – 72,89 și Mihai Viteazul 72,82. Pe ultimele locuri sunt Tineretului – 39,53, Gușterița – 36,06 și Veterani – 33,82.
Studiul analizează percepția cetățenilor asupra accesului la magazine și restaurante în regiunile, orașele și cartierele în care aceștia locuiesc.
Clasamentul național al celor mai avantajoase zece orașe din punct de vedere al accesului la magazine și restaurante este format din orașele Oradea, Târgu Mureș, Timișoara, Târgu Jiu, Drobeta-Turnu Severin, Brașov, București, Râmnicu Vâlcea, Cluj-Napoca și Craiova, în ordinea notelor obținute. Ultimele poziții sunt ocupate de Alexandria, Ilfov și Giurgiu, iar în clasamentul celor mai dezavantajoase zece orașe din punct de vedere al accesului la restaurante și magazine se mai află Brăila, Botoșani, Iași, Vaslui, Zalău, Buzău, Satu Mare.
În ceea ce privește regiunile cu cel mai bun acces la magazine și restaurante, pe prima poziție se află București (inclusiv Ilfov), iar pe următoarele se află regiunile Banat și Oltenia. Celelalte poziții sunt ocupate, în ordinea notelor, de Crișana, Transilvania, Maramureș, Muntenia, Dobrogea și Moldova.
Percepția cetățenilor asupra orașelor și cartierelor cu cel mai bun acces la magazine și restaurante este cea de-a șaptea temă a studiului amplu realizat de Storia.ro și agenția de cercetare D&D Research - „Orașe și cartiere din România”, ce se va desfășura până la finalul anului 2017. Până în prezent, 244.496 de români au răspuns chestionarului propus de Storia.ro.
Pentru realizarea clasamentului, participanții studiului au fost invitați să evalueze orașele și cartierele în care locuiesc din punct de vedere al accesului la magazine și restaurante, de la 1 la 5, unde 1 este foarte rău, iar 5 este foarte bine. Doar mențiunile care au primit cel puțin 100 de răspunsuri au fost incluse în clasamentul final.
Sibiul în clasamentele naționale:Siguranță – locul 4
Facilități medicale – locul 8
Curățenie – locul 11
Costul general al vieții – locul 4
Calitatea aerului – locul 6
Recreere – locul 13
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Regiunea Centru , Mihai Viteazul , Sfântu Gheorghe , Alba Iulia , Târgu Mureș , Miercurea Ciuc , Târgu Jiu , Satu Mare , clasament , Magazinele Germanos , Râmnicu Vâlcea , restaurante , Municipiul Sibiu , Pentru Sibiu , Drobeta Turnu Severin
Vizualizari: 5788
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Cornel Sibianul
Acum 12 ore
Ada
Acum 13 ore
Ioan Rotar
Acum 13 ore
Rotar
Acum 14 ore
EVREU