Vineri,
29.03.2024
Cer Senin
Acum
20°C

Calculele arată că tunelurile pe autostrada Sibiu-Pitești vor fi săpate în cel puțin doi ani

Calculele arată că tunelurile pe autostrada Sibiu-Pitești vor fi săpate în cel puțin doi ani

Viteza de săpare a tunelurilor Magistralei 5 a Metroului bucureştean a fost de 20 de metri pe zi, ceea ce înseamnă că tunelurile mult mai dificile de pe viitoarea Autostradă Sibiu-Piteşti vor fi săpate în doi ani, iar cele de pe Comarnic-Braşov, în aproximativ trei ani, arată calculele Mediafax.

Ministerul Transporturilor a stabilit anul trecut traseul pentru viitoarea autostradă Sibiu-Piteşti, care porneşte de la capătul autostrăzii Bucureşti-Piteşti şi continuă către Curtea de Argeş, urmând apoi localităţile Tigveni şi Văleni. În această zonă vor fi săpate două tuneluri, de 500, respectiv 700 de metri lungime per sens, pentru a străpunge Valea Oltului, la Călimăneşti. Având în vedere viteza consemnată de utilajele care au săpat Magistrala 5 de metrou, s-ar putea spune că tunelurile amintite vor fi executate în patru luni (2 x 60 de zile).

Traseul Autostrăzii Sibiu-Piteşti va urma apoi o succesiune de tuneluri de 600, 1.150, 1.400, 250, 250, 650 şi 2.800 de metri. Acestea – cu viteza de săpare consemnată la Metrou – ar putea fi gata într-o perioadă puţin mai scurtă de doi ani, astfel încât întreaga lungime cumulată a tunelurilor de pe Sibiu-Piteşti să fie executată în doi ani şi câteva luni.

De cealaltă parte, Autostrada Comarnic-Braşov va avea o lungime de 60 km, din care 53,2 km de autostradă propriu-zisă şi aproximativ 7 km de legături (tot în regim de autostradă) spre localităţile pe lîngă care trece, respectiv Sinaia, Buşteni, Predeal şi Rîşnov.

Sursa foto

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

4 comentarii

un sibian

Acum 6 ani

pai, sa se apuce de treaba o data!!! Ca ne-am saturat de povesti si promisiuni!!! 2 ani pana se sapa, inca vreo 2 in care trebuie consolidati peretii tunelurilor, facute viaducte, vrajeli, furat bani, etc. Dupa care mai trebuie 2-3 ani sa se toarne asfaltu, inca 2-3 ani sa se monteze becuri in tunel, sa se puna semnele de circulatie. mai luam o pauza, mai asteptam sa se intample altceva, mai ploua, mai da cu frigu, mai amanam, etc. Poate pana sa iese nepotii nostri la pensie o sa avem autostrada de la SB la Bucuresti, si o sa facem 2 ore in loc de vreo 4, ca in momentul de fata. Pacat ca pana atunci nu o sa mai existe petrol pe pamant, si o sa ramanem cu autostrada goala, construita degeaba.
Raspunde

Odin

Acum 6 ani

2 ani daca lucreaza cei 7 pitici (care toata lumea stie ca sunt harnici si apolitici) si se grabesc sa ajunga la piersicuta lui Alba ca Zapada! Dar la noi vor lucra firme tocmite politic de guvernul actual care s-ar putea plictisi de sapat asa pe sec fara supiimeantyari de fonduri pentru diverse lucruri neprevazute si de forta majora, de exemplu: masina de sapat va da de panza freatica, sub pamant e intuneric, dintii frezelor se tocesc, e cald afara, e frig sub munte, etc. In plus Doamen-fer sa se schimbe partidul de guvernamant ca iar incepem cu: DNA, procese, studii de fezabilitate, licitatii, DNA pentru licitatii trucate, studi de fezabilitate, licitatii, lipsa de fonduri, studii de fezabilitate, licitatii, etc.
Raspunde

florin

Acum 6 ani

de 10 ani nu sunt in stare sa opreasca pietrelecare cad pe valea oltului, iar autostrada sibiu-cluj facuta pe loc drept, se darama. astia nu o sa faca tuneluri, decat daca zidesc in ele o virgina ca mesterul manole.
Raspunde

autostrada Sibiu - Cluj ?

Acum 6 ani

Tudose a lasat Banca Mondiala sa gestioneze Comarnic- Brasov. Poate ii da domnu minte sa o externalizeze si pe asta (Sb-Pit) si nepotii nostrii mai au o sansa...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus