Joi,
05.12.2024
Innorat
Acum
1°C

Interviu cu Martin Bottesch despre Întâlnirea Sașilor: Impactul economic va fi unul deosebit

Interviu cu Martin Bottesch despre Întâlnirea Sașilor: Impactul economic va fi unul deosebit

Fostul președintele al Consiliului Județean Sibiu, Martin Bottesch, este în prezent președinte al Forumului Democrat al Germanilor din Transilvania și organizator al Întâlnirii Sașilor, care va avea loc săptămâna aceasta la Sibiu. Se anunță a fi cea mai mare întâlnire a sașilor din România, de după Revoluție încoace. Am stat de vorbă cu el despre însemnătatea întâlnirii și ce va avea de câștigat Sibiul după eveniment.

Rep.: Dacă ne uităm la popularizarea întâlnirii, la numărul foarte mare de invitați din toată lumea, și amploarea ei, puteți spune că e cel mai mare eveniment găzduit de Sibiu de la Capitala Culturală încoace?

M. B.: Sibiul a găzduit multe evenimente mari după anul 2007. Eu pot spune că este cel mai mare al sașilor după 1990. Comparația cu alte evenimente nu aș vrea să o fac pentru că au fost foarte multe evenimente cu participare mare.

Rep.: De ce promovare s-a bucurat Sibiu în perioada aceasta? Când aveți peste 12.000 de invitați care vorbesc despre oraș există un impact.

M. B.: Promovarea evenimentului în Germania a început în urmă cu doi ani de zile, de când au început pregătirile. Au existat materiale de promovare în aproape toate publicațiile sașilor germani, pe posturile de radio, iar recent am ajuns la Deutsche Welle și Hotnews. Ne-a ajutat și a intermediat această promovare ambasadorul României, domnul Emil Hurezeanu, de la Berlin. El a confirmat și va participa personal la eveniment. Deci mult mai multă lume a auzit despre eveniment decât cei care participă. Tot acum se face o mare promovare pe internet, de unde poate fi urmărit oriunde în lume.

Rep.: Ce imagine are Sibiul în Germania, în momentul de față?

M. B.: Sibiul are o imagine bună. Multă lume care a fost aici, vorbind pe urmă cu ei, mi-au spus că le place foarte mult cum arată Sibiul și vin cu plăcere de fiecare dată. Sibiul este un element pozitiv pentru România în ceea ce privește imaginea în afară.

Rep.: Ce va însemna Întâlnire Sașilor din punct de vedere economic pentru Sibiu. Vom avea o mare masă de oameni care vin, se cazează, mănâncă, vizitează…

M. B.: Bineînțeles că va avea un impact economic, așa cum toate activitățile culturale au un impact economic. Acesta va avea importanță nu numai pentru cei care vor vinde în Piața Mare, Piața Mică și așa mai departe, ci și pentru cei care au locuri de cazare sau restaurante, toată lumea va profita. Aflându-se atât de multă lume la Sibiu, pentru cel puțin trei zile, nu vor sta numai în Piața Mare, vor vizita și alte zone, vor cumpăra multe lucruri, așa că impactul este unul deosebit.

Rep.: Pe de altă parte, cât s-a investit în organizarea Întâlnirii? Am văzut că bugetul aproximativ se ridică la 600.000 de lei.

M. B.: Este o pregătire logistică deosebită care, de fapt, pe noi ca organizație ne-a depășit. Pentru asta am încheiat contracte cu diferite firme specializate care fac mereu asemenea pregătiri pentru diferite evenimente. Toate aceste pregătiri există deja, s-au făcut, însă începând cu 1 august se vor și amenaja locurile din centrul istoric. Veți vedea o mare desfășurare de forțe.

Rep.: Spuneați că unul din țelurile evenimentului este de a atrage tineri din Germania și Austria, tineri sași, cărora să le arătați concret că Sibiul poate fi o alternativă pentru viitorul lor. Realist vorbind, cât de atrăgător credeți că este Sibiul pentru ei?

M. B.: Nu promovăm numai Sibiul, noi ne dorim ca ei să ajungă să aprecieze ceea ce este în Transilvania în general. Dacă ei au bunici sau rude în Sibiu bineînțeles că vor aprecia Sibiul în primul rând, dar dacă ei provin din altă localitate atunci ei vor vedea în primul rând localitatea respectivă. Sibiul este clar că va fi pe primul loc întrucât evenimentul are loc preponderent aici. Noi am ales Sibiu și pentru că putem să conferim o imagine pozitivă, punem să le arătăm că merită te ocupi de Sibiu, de Transilvania, merită să cunoști aceste locuri și poate chiar să trăiești aici, să te implici și să faci ceva pentru el.

Rep.: Avem exemple clare de sași care s-au întors și acum o viață bună în Sibiu.

M. B.: Bineînțeles că există exemple de oameni care au venit înapoi, unii temporar, alții permanent, și au înțeles că Sibiul este o alternativă pentru viața în altă parte decât Germania.

Rep.: Cu ce va rămâne Sibiul după Întâlnirea Sașilor?

M. B.: Sibiul și comunitatea românească din Sibiu va constata că sașii încă există în număr mare, ei se simt ca fiind o comunitate și doresc să-și păstreze identitatea. Sașii încă au o legătură cu Sibiul, cu Transilvania, iar participanții sper să rămână cu o impresie bună asupra României, asupra Sibiului, asupra Transilvaniei și legătura care oricum există pe undeva va fi întărită.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

26 comentarii

Sachsen

Acum 7 ani

Cea mai mare pierdere a Transilvaniei de dupa Revolutie a fost plecarea sasilor! Daca am reusi sa aducem inapoi macar cateva mii , ar fi un mare castig, la fel si reintoarcerea romanilor din Italia, Spania, Germania etc ar fi sansa noastra de a renaste ca tara, cu oameni cu alta mentalitate si cu alta viziune. Guvernul care va reusi acest lucru , va intra in istorie, greu de realizat, dar nu imposibil!
Raspunde

Hermannstädter

Acum 7 ani

Duminica trecuta am fost aproape pe drum.. doar asa m-am scirbit de sudisti astia Gyuntar, Andrei (Judex) si mai multi Idioti de m-ia tercut dorul. Mai bine dau o fuga in "munti Dolomit" in speranta sa numi fuga un sudist peste drum.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Gyuntar dela Ooy

Acum 7 ani

Tu si Dragnea! Numa' voi mai putetz aduce mortzii de la groapa... Ce mai, funebru pur si simplu, nostalgicilor!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

(-)

Acum 7 ani

Garantat impactul economic va fi unul "deosebit"...Sașii vor cuceri boldele de pe Breter, nu-i asa, va fi criza de pisoarca, evazioniștii își vor umple buzunarele de bani negri, pentru ca pe centru de mult se mai emit bonuri fiscale iar cei de la Antifrauda sunt in adormire. Vor răsuna ulițele desfundate pe o raza de cativa kmp de behaielile sașilor bătuți in cap de soare si abrutizați de berea ingurgitata
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Mihai

Acum 7 ani

Ce fantezie are Herr Bottesch ... crede ca va calatori in timp acum 100 de ani... :))
Raspunde

Vecina

Acum 7 ani

Bravo organizatorilor într-adevăr o festivitate impresionanta de la care au muți oameni de învățat mai ales copii noștri
Raspunde

Vecina

Acum 7 ani

Pt ca de maneliști reduși sintem satui
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Andrei

Acum 7 ani

DA. NE TRANSFORMAM IN METROPOLA. SA NU UITAM CA SASII DE FEL SUNT NISTE ZGARCITI. PLUS CA SIBIUL STA F PROST LA HOTELURI, RESTAURANTE, BARURI ETC. SA NU EXAGERAM CU APORTUL ECONOMIC ADUS DE EI PRIN INTALNIREA LOR. VA FI UN APORT ECONOMIC PLAFONAT LA NIVELUL OFERIT DE SIBIU PRIN LOCURILE DE CAZARE ETC. SA SPERAM CA IN PERIOADA CAND VA FI ADUNAREA, NU SE VA GANDI VREUN INTERLOP SAU REGE DE SIBIU, SA FACA VREUN CHEF SA LE ACOPERE MUZICA LOR DE PE CENTRU SAU SA BLOCHEZE VREO STRADA PENTRU CHERMEZA SI AUTORITATILE O SA APLICE O AMENDA DE 500 LEI. INCET INCET NE TRANSFORMAM IN BARLAD, GIURGIU, STREHAIA.
Raspunde

Wtf

Acum 7 ani

Vezi ca ai cotul pe caps lock, Andrei! Nu te obliga nimeni sa participi la eveniment, dar daca tot ai venit la Sibiu de pe alte meleaguri, respecta regulile si traditiile locului care te-a adoptat, sau poti sa pleci inpoi de unde ai venit..
Raspunde

gospodina

Acum 7 ani

Si vor castiga cativa smecheri, adica patroni de hoteluri si terase,. Eu ca simplu cetatean u castig nimic din asta, iar ce castiga Sibiul se duce la barosani... Si inca ceva... multi sasi vor sta pe la prieteni si vor manca tot la ei in schimbul unui pachet de cafea si a catorva ciocolate...
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Franz din Dobarca

Acum 7 ani

...in sfarsit a primit M Bottesch jobul vietii - mare ORGANIZATOR ! hi hi
Raspunde

danny

Acum 7 ani

Ptr. Andrei Aportul nu poate fi adus, pentru că înseamnă în franceză "a aduce"! Mai învățați românește. De unde știti cum e la Bârlad, Giurgiu sau Strehaia, poate ca veniți de prin acele locuri extracarpatice... Iar dacă nu vă place muzica lor, n-aveți decât să stați acasă și să ascultați manele!
Raspunde

Wtf

Acum 7 ani

Lasa-l in pace , Andrei face parte din categoria celor care avanseaza inainte
Raspunde

Sachsen

Acum 7 ani

Constat cu stupoare ca exista o armata de postaci care ataca orice se face in Sibiu.. Nu vad la acest eveniment decat lucruri pozitive, dar cel mai usor e sa bagi vina si sa astepti ajutorul social!!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

dancp2

Acum 7 ani

sasii din sibiu si nu numai au plecat datorita...................si e pacat!respect minoritatea saseasca 0,3% Mos-sas important ramas la sibiu- MARTIN BOTES uita ca a dat afar din Sibiu de aeroport NOU pe Ryanair ,Wizz si TaROM ca sa ii lase exclusiv pe LUFTI si AUSTRIAN De ce nu trece in declaratia de avere conturili din Austria,Lichtenstein si ...Elvetia. Bani din ciubuc?cum se spune nemteste?koruption?/asa ca sa traiasca Biserica evanghelica ,care ascunde bani negrii/antiromana!
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

vecinul de la bloc

Acum 7 ani

Toti sasii visau sa plece "sus", adica in Germania. Cand au ajuns acolo s-au cam dezumflat ca nu erau cainii cu covrigi in coada. s-ar fi in toes inapoi , dar le era rusine... Pavat de ei..
Raspunde

HOP

Acum 7 ani

sasii au fost vinduti la propriu de taticu vostru ceausescu,,voi astia de ati migrat din Regat,Moldova ,nu stiti ca sasi si ungurii au facut din Transilvania un loc civilizat,unde multe sute de ani a domnit prosporitatea,ordinea ,respectul ptr. munca,acolo de unde vii tu s-a mintitt,furat,jefuit,sasi au migrat din pacate ptr. ca se statea la coada ptr. ciolane de gaina nopti la rind,...de unde sa stii tu astea ?tara asta a pierdut oameni valorosi,harnici,cinstiti,(care NU furau de pe cimp cartofi ci ii munceau)care daca ar trai aici le-ar fi rusine sa ceara ajutor social !!!!
Raspunde

vecinul de la bloc

Acum 7 ani

Daca n-ar fi vrut sa plece, taticul vostru nu i-ar fi putut vinde... Nu-i sas ala de n-a dorit sa plece 'sus' recunosteti ca asa stateau lucrurile. Isi pregateau lazile cu plapumi, vesele si tot ce aveau nevoie dincolo, lasau casa sau apartament numai sa plece... Nu-mi mai turna povesti cu taticu Ceausescu.. Nu toate tampeniile care s-au facut au pornit de la Ceausescu... unii si le-au facut cu mana lor..
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

Ptr Sachsen

Acum 7 ani

Eu m-am intors si am avut doar probleme si ni-i s-au pus bete in roate cit s-au putut, ghici de cine? de catre sasi, cei de-o nationalitate cu mine. Copii mei nu au fost primiti la Brukenthal, cu toate ca au fost in Germania la gradinita si au terminat scoala ( clasa a 8-a) tot in Deutschland. Inspector scolar era atunci Fr. Clemens. Spaga nu dau din principiu-revolutia la care am participat nu s-a facut ca sa se dea spaga si dupa 89. Directorul de la Bruk era "Herr" Gernot. Nu ni-i s-a spus nici un motiv ptr care copiii nu sunt primiti la scoala. Forumul democrat ne-a lasat la fel cu ochii in soare. Primarul Iohannis nu ne-a primit in audienta, cu toate ca era cindva si el inspector scolar. Pina la urma s-a rezolvat, insa cu strigaturi. Aviz celor care se gindesc sa se intoarca. si astia-s sasalaii care conduc Sibiul.
Raspunde

Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.

dancp2

Acum 7 ani

spuneti adevarul si despre frau fodor va rug!!
Raspunde

vecinul de la bloc

Acum 7 ani

Sasii vostri v-au lasat cu ochii in soare! Taticul Ceausescu v-a ajutat sa va impliniti visul...
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus