Directorul onorific al INFP, Gheorghe Mărmureanu, susține că seismele produse în zona Vrancea în ultimele zile nu trebuie să îngrijoreze populaţia pentru că nu vor fi urmate de un seism mare, care s-ar putea produce, în opinia sa abia, peste câteva zeci de ani. ”Viitorul mare cutremur va fi în 2040, după analize făcute de peste o mie de ani. Aceasta e prima variantă, iar a doua variantă e ca un cutremur mare să fie în 2077 sau 2078”, a spus Mărmureanu, citat de News.ro.
La rândul său, directorul INFP, Constantin Ionescu, a declarat că seismele din ultimele zile se încadrează în activitatea normală a zonei Vrancea şi nu ar fi motive de îngrijorare, deşi zona poate fi surprinzătoare. ”Nu se poate estima, nu avem de unde să ştim când va fi următorul mare cutremur. Dumnezeu știe sau Vrancea știe când se va produce un cutremur. Pământul, la o adâncime mai mare, nu îl putem cunoaşte, nu se pot face decât estimări foarte grosiere. Ce se întâmplă la 130 de kilometri nu avem de unde şti deocamdată”, a spus Ionescu.
Totodată, reprezentantul INFP a adăugat că Vrancea generează lunar, în medie, câte 15 cutremure mai mari de 2 grade pe scara Richter. Luni, în zona Vrancea, în intervalul 0.24.22.16, au avut loc patru cutremure, cu intensitate între 2,3, şi 3,1. În ultimii doi ani, în România au avut loc peste 25 de seisme cu magnitudine peste 4.
În România, cel mai puternic cutremur din acest an a avut loc în 8 februarie, în Vrancea, şi a avut magnitudinea 5, fiind resimţit şi la Bucureşti.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1104


Ultimele comentarii
Acum 10 minute
Rob
Acum 25 minute
Un sibian vero
Acum 27 minute
Sandokan
Acum 36 minute
Asdfasdf
Acum 38 minute
Lupu