Vineri vor avea loc la galeria Kunsthaus 7B din Cisnădioara două demonstrații prezentate de artistul austriac Niki Passath. Evenimentul se va desfășura în cadrul expoziției curente pe care galeria o găzduiește și se numește ,,Gândind ca o mașină”.
https://youtu.be/jLNw1UjUVXY
În intervenția sadin Cisnădioara, Niki Passath va efectua o serie de 12 lucrări prin intermediul unor roboți, care vor fi intermediari între artist și pânzele sale. ”Este un proiect care are în vedere modul în care de la începutul revoluției industriale, în special clasa muncitoare s-a adaptat treptat într-o co-existență cu mașinile. Omul a devenit o proteză pentru corpurile non-organice din mediul industrial. Simplele mișcări repetitive pe care mașinile nu le pot efectua, intră acum în responsabilitatea muncitorilor. Promisiunea inițială a fost că oamenii viitorului nu vor trebui să muncească, mașinile fiind cele care le vor ușura activitatea. Pe parcurs, odată cu dezvoltarea tehnologiei, identitatea profesională a multora a devenit strâns legată de tehnica și diferitele mașinării derivate . Apariția computerelor a creat tranziția de la hardware către software; mașinile au început să dețină un creier. În această nouă epocă, mai putem oare afirma că oamenii sunt doar o prelungire a mașinilor? Se pare că o dată cu crearea mașinilor care gândesc ca oamenii, am creat totodată și oameni care gândesc ca mașinile”, spune artistul.
Prezența lui Niki Passath în România este rezultatul colaborării dintre Georg Peithner-Lichtenfels, directorul galeriei GPLcontemporary din Viena (care îl reprezintă pe artist) și colecționarul german Thomas Emmerling, deținătorul galeriei Kunsthaus 7B.
Niki Passath s-a născut in anul 1977 la Graz în Austria. În 1988 a început studiile de violoncel, în 1995 pe cele de arhitectură și a absolvit în2004 secția de arta digitală a Universității de Arte Aplicate.
Artistul trăiește și lucrează în Viena și Graz și în prezent, predă la Universitatea de Arte Aplicate, lucrează în diferite medii artistice și coopereaza în proiecte de cercetare științifică.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1061
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Sibianul vesel
Acum 6 ore
Unsibian
Acum 7 ore
PUTEREA
Acum 7 ore
La noi la sat reactionam, nu preintampinam
Acum 8 ore
Sibian