Două femei au murit, iar alte 39 de persoane sunt rănite în urma cutremurului de suprafaţă produs luni seară în sudul Italiei, într-o populară staţiune turistică. Cutremurul cu magnitudinea de 4 a avut loc luni la 21.57, ora României în apropierea Insulei Ischia, situată în Marea Tireniană, la circa 15 kilometri de oraşul Napoli. Numeroase case s-au prăbuşit pe insulă, cele mai afectate zone fiind Casamicciola, Barano, Forio, Serrara Fontana, Lacco Ameno şi Barano. Situaţia cea mai gravă este în localitatea Casamicciola, unde o biserică şi mai multe case s-au prăbuşit, iar un spital este avariat.
Salvatorii au reuşit să salveze din dărâmături un bebeluş de 7 luni la şapte ore de la producerea cutremurului, dar încă depun eforturi pentru a elibera doi fraţi ai săi, transmite Mediafax.
La pelle d'oca dall'emozione. #Ischia #Terremoto pic.twitter.com/yl781dFIKj
— Paky (@PakyShak) August 22, 2017
Potrivit presei, doi băieţi în vârstă de 5 şi 7 ani sunt în viaţă şi comunică cu echipele de salvare care au reuşit să le strecoare o sticlă de apă printre dărâmături. Părinţii copiilor sunt în viaţă.
Niciun cetăţean român nu se află printre victimele cutremurului produs luni seară în Insula Ischia, informează Ministerul Afacerilor Externe, după ce ambasada României la Roma a făcut verificări, împreună cu autorităţile locale.
”Referitor la seismul care a avut loc la data de 21 august 2017 în insula italiană Ischia, precizăm faptul că Ambasada României la Roma a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, pentru a verifica dacă există persoane de cetăţenie română afectate. Până la acest moment, la nivelul misiunii diplomatice nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară din partea unor cetăţeni români afectaţi de seism”, precizează MAE.
Ambasada României la Roma monitorizează în continuare situaţia şi menţine legătura cu autorităţile italiene. Cetăţenii români au la dispoziţie mai multe linii telefonice unde pot apela în cazul în care au nevoie de asistenţă consulară.
”Cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României la Roma – (0039) 06 835 233 58; (0039) 06 835 233 56; (0039) 06 835 233 52; (0039) 06 835 233 44, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă sau la numărul de urgenţă al misiunii diplomatice 0039 345.147.39.35”, mai precizează MAE.
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Ambasada României , Marea Tireniană , Ambasadei României , Call Center , Insula Ischia , Ministerul Afacerilor Externe , Insulei Ischia , Lacco Ameno , Serrara Fontana , Cetăţenilor Români
Vizualizari: 733
Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Marius
Acum 5 ore
Un sibian
Acum 5 ore
Un sibian
Acum 6 ore
Eu, sibianul
Acum 6 ore
Eu, sibianul