Consolidarea Parteneriatului strategic dintre România și Statele Unite ale Americii, precum și identificarea oportunităților de extindere a acestui parteneriat au fost principalele teme ale convorbirilor politico - diplomatice avute la Washington de ministrul român al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, cu secretarul de stat american, Marco Rubio, scrie Agerpres.
„Acesta este prima întâlnire bilaterală a celor doi oficiali și a avut loc la invitația secretarului de stat Marco Rubio, ulterior formatelor de discuții comune din cadrul săptămânii la nivel înalt ONU, precum întâlnirea de lucru a miniștrilor de externe în format transatlantic”, a precizat Ministerul Afacetrilor Externe, într-un comunicat transmis joi AGERPRES.
Conform sursei citate, șefa diplomației române a subliniat importanța strategică a regiunii Mării Negre pentru securitatea euroatlantică și aportul bunei colaborări România - SUA la securitatea Flancului Estic.
În context, ea a evidențiat rolul crucial al prezenței militare americane pe teritoriul României, exemplificată prin importanța strategică a Bazei de la Mihail Kogălniceanu, un pilon esențial pentru postura de descurajare și apărare a Flancului Estic.
Dialogul a vizat, de asemenea, consolidarea cooperării economice și a investițiilor comune în sectoare cheie, precum și rolul consolidat al companiilor românești prezente și în SUA, arată sursa citată.
O atenție deosebită a fost acordată proiectelor din domeniul energiei, inițiative fundamentale pentru securitatea energetică a României și a regiunii. Totodată, a fost subliniată importanța dezvoltării parteneriatelor private în sectoarele de înaltă tehnologie. Cei doi oficiali au discutat despre oportunitățile de colaborare în domenii precum IT, securitate cibernetică, inovație și Inteligența Artificială, unde SUA și România pot dezvolta proiecte de succes.
Conform MAE, discuțiile au abordat și dosarul Visa Waiver, oficialul român precizând avantajele pe care le-ar aduce în cooperarea bilaterală în domeniul securității frontierelor, precum și în materie de turism.
„Secretarul de stat al SUA a mulțumit României pentru calitatea relațiilor bilaterale și ambii oficiali au apreciat rolul parteneriatului în asigurarea securității Flancului Estic și la consolidarea posturii de apărare și descurajare aliate în regiunea Mării Negre. El a exprimat interesul SUA pentru dezvoltarea cooperării cu România în plan economic și energetic. Un punct distinct al discuției l-a reprezentat rolul comunității de români din Statele Unite, o punte de legătură esențială între cele două societăți și un factor activ în consolidarea relațiilor bilaterale. Ambii oficiali au subliniat importanța demersurilor de dinamizare a contactelor bilaterale în perioada următoare, inclusiv la nivel înalt”, a precizat MAE.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 133
Ultimele comentarii
Acum 3 ore
Client
Acum 3 ore
Turism
Acum 3 ore
CX
Acum 3 ore
Sibienii gazati de noxe si praf, mai ales in lipsa spatiilor verzi din cartiere
Acum 3 ore
Popa Călin