Institutul Confucius din Sibiu are un nou director, în persoana profesoarei Wang Jiong. Însoțită de președintele Institutului, Constantin Oprean, aceasta a s-a întâlnit astăzi cu prefectul județului, Radu Lucian, într-una dintre primele vizite oficiale la Sibiu.
Deși a fost o vizită de curtoazie, cei doi înalți reprezentanți ai instituției de învățământ româno-chineze i-au prezentat prefectului proiectele pentru anul universitar 2017 – 2018.
În contextul împlinirii a 10 ani de la înființarea Institutului Confucius în cadrul Universității “Lucian Blaga” din Sibiu - primul din România -, au început demersurile pentru înfrățirea județului Sibiu cu o regiune din China și a municipiului Sibiu cu un oraș din China.
“La inițiativa rectorului Universității «Lucian Blaga», vom realiza un parteneriat cu o universitate de medicină tradițională chineză pentru un program de studii la Facultatea de Medicină în această specializare”, a explicat prof. univ. dr. ing. Constantin Oprean.Institutul Confucius Sibiu de la Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu a fost deschis oficial în 18 noiembrie 2007, în parteneriat cu Universitatea de Limbă și Cultură Beijing. La ora actuală, sunt înscriși peste 1.500 de cursanți de limba chineză din toată țara. În anul școlar 2015-2016, s-a înființat primul post de inspector școlar de limba chineză la Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, care răspunde de această activitate la nivel național.
Prefectul județului Sibiu, Lucian Radu, le-a mulțumit oaspeților pentru implicarea activă pe care o au în dezvoltarea relațiilor culturale și economice între România și China.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Institutul Confucius Sibiu , Institutul Confucius , Instituția Prefectului Sibiu , Lucian Blaga , Constantin Oprean , Lucian Radu , Institutului Confucius , Radu Lucian , Pentru Sibiu , Capitala Culturală Europeană , chinezi , Cultură Beijing , Wang Jiong , China Shanghai International A
Vizualizari: 2634


Ultimele comentarii
Acum 6 ore
Gelu
Acum 6 ore
Lucian
Acum 6 ore
Emil
Acum 6 ore
Poze, poze, poze -vedetisme si sefii
Acum 6 ore
Emil