Joi,
28.03.2024
Cer Senin
Acum
8°C

Dragnea despre Summitul UE de la Sibiu: Se zice că se face la Sibiu pentru a-l ajuta pe președintele Iohannis

Dragnea despre Summitul UE de la Sibiu: Se zice că se face la Sibiu pentru a-l ajuta pe președintele Iohannis

Președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a demonstrat, în discursul său, că este un om cu viziune, care se uită în viitor și care consideră că cetățenii Europei trebuie să aibă drepturi egale, a declarat miercuri președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, citat de Agerpres.

"Președintele Juncker a făcut câteva afirmații extrem de importante, unele care pot fi considerate istorice. Eu apreciez foarte mult discursul președintelui Juncker, pentru că ne-a arătat, mie personal, că președintele Comisiei Europene este un om cu viziune, un om care se uită în viitor, care nu se uită pe termen scurt, un om care a înțeles supărările cetățenilor din estul Europei, care a afirmat clar că Europa trebuie să aibă să respire cu ambii plămâni (...) , cetățenii din estul Europei să nu fie considerați cetățeni de mâna a doua, adică să nu fie considerați cu mai puține drepturi. Este ceea ce am spus și noi. De asemenea, a spus-o explicit că Bulgaria și România trebuie să intre în Schengen pentru că este un lucru bun pentru întreaga Europă", a declarat Dragnea la Parlament.
El a evidențiat că președintele Comisiei Europene a vorbit despre cele trei principii fondatoare ale UE — libertate, egalitate și solidaritate între statele membre — având totodată o abordare "extrem de sănătoasă" în ceea ce privește statul de drept.
"În ceea ce privește statul de drept, este pentru prima dată când un oficial european are o astfel de abordare care mi se pare extrem de sănătoasă la care și noi câțiva aici în România ne-am referit folosind alte cuvinte. Ceea ce a spus că într-adevăr legea trebuie să aibă mușchi, nu mușchiul trebuie să aibă lege este o expresie cu foarte mult adevăr. În ceea ce privește organizarea summitului la Sibiu, este important că se organizează în România. Vor fi, probabil că au și început deja foarte multe comentarii — se face la Sibiu pentru a-l ajuta pe președintele Iohannis. Om vedea. Dar este important că se face acolo și foarte important pentru România și pentru toate instituțiile importante din această țară să ne pregătim pentru că acel mandat de 6 luni al României să fie plin de substanță și vom avea noi de făcut niște propuneri importante și de organizat toate evenimentele din România foarte bine", a arătat Dragnea.
Sursa: Agerpres

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Stefan Dobre

de Stefan Dobre

Administrație
Telefon:
0724 605 815

Comentarii

11 comentarii

sibian

Acum 6 ani

Summitul se ține la Sibiu pentru că Sibiul și nu Alexandria de Teleorman a fost capitală ( culturală) europeană, stimabile !
Raspunde

€€€€€€

Acum 6 ani

Daaaaa, daca nu se tine in Sb, nu poate sa-l ajute. Are ceva orasul asta, de asa, deodata, incep sa se ajute unii pe altii
Raspunde

iuliana

Acum 6 ani

Permiteți-mi ca in calitatea mea de Președinte al Organizației Gospodinelor PSD-iste, sa aducem mulțumirile noastre, ale întregii comunități sibiene, conducerii centrale a Partidului, personal Președintelui Liviu Dragnea care, datorita demersurilor personale întreprinse, a carismei, a demonstrat întregii populații a României ca, atunci cand interesul național e mai presus de orice disputa politica nimic nu se poate opune voinței acestui brav popor! Ura, ura, ura!
Raspunde

loool

Acum 6 ani

Normal era sa aiba loc in Brazilia , la domeniile Dragnea!! Abia astept clipa cand infractorul asta va fi debarcat de la conducerea tarii si condamnat, incepe sa semene tot mai mult cu Ceausescu.
Raspunde

popa

Acum 6 ani

Dragnea asta pe zi ce trece e tot mai prost! de fapt deja e pleonasm sal faci pe Dragnea prost!
Raspunde

...

Acum 6 ani

ma mir ca nu se lauda psd sibiu cu marea realizare de a organiza summitul la sibiu, ma mir ca psd nu-si autoatribuie niste "merite"
Raspunde

Tatian Corjescu

Acum 6 ani

Eu l-as face la Valcea!
Raspunde

IQ

Acum 6 ani

Cu cat ne umple mai mult cu perlele intelepciunii sale, cu atat realizez cam care e motivul pentru care farul din alexandria a ramas repetent la facultate intr-o epoca in care numai netotii reuseau asa realizare!
Raspunde

Mariana

Acum 6 ani

Al dracului ii apuca invidia pe Dragnea ! Dar ce ar vrea sa se tina in Teleormanul lui unde saracia este lucie ?
Raspunde

Mariana

Acum 6 ani

In dovedirea celor de mai sus , adug ca Sibiul este pe locul 4 in ceea ce priveste veniturile medii salariale, in timp ce cele mai mici salarii se regăsesc, potrivit INS, în Teleorman (1.750 de lei),
Raspunde

Wilson

Acum 6 ani

Summitul se tine pe insula Belina. Ulterior , micii si berea pe brațul Pavel.
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus