Duminică,
17.01.2021
Acum
0°C

”Școala de carte și meserii”. 25 de elevi sibieni urmează școala profesională după metoda germană

”Școala de carte și meserii”. 25 de elevi sibieni urmează școala profesională după metoda germană

25 de elevi din cadrul celor care urmează cursurile Colegiului economic ”George Barițiu” din Sibiu au fost selectați să facă parte din prima generație care va urma programul de formare profesională ”Școala de carte și meserii”, realizat de trei companii germane: Hornbach, Lidl și Rewe.

Cei 25 de elevi, însoțiți de părinții lor, au semnat contractele necesare pentru pregătirea în sistem dual pe o perioadă de trei ani în cursul zilei de vineri, 15 septembrie. Elevii au fost selectați de către companiile partenere care au creat acest program.

Odată înscriși în cadrul ”Școlii de carte și meserii”, elevii vor beneficia de o bursă lunară de 400 de lei pe perioada școlii, dar și de decontarea transportului pe perioada stagiilor de practică, când li se asigură masa de prânz. În plus, programa școlară promite un ”mix ideal” între teorie și practică, aceasta din urmă urmând a fi făcută în magazinele celor trei companii care au creat programul.

Prin contractul semnat, cei 25 de elevi nu sunt obligați ca la finalul celor trei ani de școală profesională să se angajeze pe o perioadă anume la vreuna din cele trei firme,. Mai mult, reprezentanții acestor magazine îndeamnă respectivii elevi să își continue studiile liceale. Oricum, la finalul celor trei ani de școală profesională, elevii primesc un certificat de competențe nivel 3 pentru calificarea comerciant – vânzător, dar și un certificat suplimentar eliberat de Camerele de comerț germane reprezentate de AKH România (Camera de comerț și industrie româno-germană). La finalul școlii profesionale, cei 25 de elevi vor fi și ofertați să se angajeze în cadrul companiilor care au creat programul ”Școala de carte și meserii”. ”Elevii au o componentă de practică de cinci săptămâni în primul an de formare (două zile pe săptămână). de nouă săptămâni în clasa a X-a (3 zile pe săptămână) și de zece săptămâni în clasa a XI-a. Pe tot parcursul practicii, elevii sunt sub atenta îndrumare a unui tutore din partea companiei și un coordonator de practică din partea școlii”, arată cei care au creat acest program.

”E plin centrul de ospătari care au terminat o facultate de drept”

Programul ”Școala de carte și meserii” a fost creat de Hornbach România, Lidl România și Rewe România (compania care operează lanțul de magazine Penny Market) și în școli profesionale din Timișoara, Brașov, Buftea și București. Din cei 91 de elevi care, anul acesta, constituie prima generație, 25 sunt din cadrul Colegiului ”George Barițiu”. Însă pentru cele 25 de locuri disponibile, numărul candidaților a fost mult mai mare. „Chiar este nevoie de forță de muncă calificată, inclusiv în Sibiu. Căci, acum, cam toți vor numai studii superioare. Am mai spus acest lucru: e plin centrul Sibiului de restaurante ale căror ospătari au terminat o facultate de drept”, spune Cosmin Paștiu, dirigintele clasei de 25 de elevi înscriși în programul creat după metodă germană.

Lansarea acestui program, care va continua și anul viitor, a avut loc în cadrul Primăriei Sibiu. „Prin astfel de proiecte ne ajutăm pe noi înșine, ca și comunitate. În ultimul timp, de la centru nu au fost luate decizii care să îmbunătățească învățământul. Dar, iată, la nivel local există posibilitatea organizării învățământului în sistem dual”, a declarat Corina Bokor, viceprimar al Sibiului. Daniela Roșca, directoarea Colegiului unde învață cei 25 de elevi selectați, spune că ideea acestui program a apărut în luna decembrie a anului trecut. ”Le mulțumesc elevilor care au optat pentru această școală. Iată că acești 25 de copii sunt dornici să arate că vor să devină profesioniști”, a spus și directoarea.

Programul se desfășoară sub coordonarea Camerei de comerț și industrie româno-germană, al cărei director executiv, Sebastian Metz, a venit la inaugurarea programului de la Sibiu. „Acum 25 de ani și eu am început formarea profesională tot într-un astfel de sistem de învățământ, dar pe profilul bancar. Vă îndemn să mergeți mai departe pe acest drum, să nu rămâneți la școala profesională, căci drumul vă este deschis. Important este și că veți învăța o meserie, iar această meserie nu v-o poate lua nimeni”, a declarat Metz.

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

3 comentarii

e-manuela

Acum 3 ani

Buna! Nenea, "metoda germana" in ce consta? Ucenicul are "dreptul" decat sa muncească pentru mâncare si sa nu deschidă guda?...?
Raspunde

adica?

Acum 3 ani

Parca-i zicea "Scoala de ARTE si meserii". Ce-ii aia "scoala de carte"?
Raspunde

Alzara 1918

Acum 3 ani

În sfârşit ...un început promiţător . Succes !
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus