Actualizare Potrivit polițiștilor, conducătoarea auto vinovată de producerea accidentului are 27 de ani și este din Olt. Femeia care conducea regulamentar, în vârstă de 33 de ani, din Sibiu, a fost rănită, iar un băiețel de 18 luni, aflat în aceeași mașină care circula corect, a fost transportat la spitalul de pediatrie, pentru investigații suplimentare.
Știre inițială. Locuitorii din zona intersecției străzilor Tudor Vladimirescu cu Odessa, din zona Pieței Cluj, au numărat în dimineața zilei de joi al 21 accident rutier în ultimul an, de când strada Odessa a fost asfaltată. Accidentul are loc la trei zile după o altă tamponare.
Cel mai recent eveniment rutier din amintita intersecție a dus la avarierea a trei mașini după ce u Renault Fluence de culoare albă, condus de o sibiancă, nu a oprit la semnul STOP amplasat în capătul străzii Odessa. Prin urmare, a intrat fără a opri pe strada Tudor Vladimirescu, stradă cu prioritate, pe care circula regulamentar, dinspre Piața Cibin, un Mercedes, în care se afla și un copil. În urma impactului, Mercedesul s-a rotit cu aproape 180 de grade și a lovit o altă mașină, parcată pe marginea drumului. Au intervenit două echipaje SMURD, victimele fiind – din fericire – mai mult speriate, decât rănite.
Intersecția dintre cele două străzi a devenit cea mai periculoasă din oraș. În toamna anului trecut, strada Odessa a fost modernizată fiind asfaltată, iar șoferii care o folosesc uită să oprească la intrarea pe strada Vladimirescu. Până acum, locuitorii din zonă spun că au numărat 21 de evenimente rutiere, dar majoritatea nu au mai fost raportate la Poliție, cei implicați semnând înțelegerile amiabile.
Luna trecută, Primăria a amplasat și un limitator de viteză, pe sensul de ieșire al străzii Odessa către strada Tudor Vladimirescu. Mulți șoferi, însă, ocolesc pe celălalt sens limitatorul și ignoră mesajul ”STOP” înscris și pe asfalt.
Foto: Silvana Armat
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Tudor Vladimirescu , Accident Vascular Cerebral , Piaţa Cibin , Silvana Armat , Cernomoreţ Odessa , Renault Fluence , tampoare , cea mai periculoasa intersecti , Pieței Cluj
Vizualizari: 11094
Ultimele comentarii
Acum 5 ore
Diana
Acum 5 ore
Unde?
Acum 5 ore
Gelu
Acum 6 ore
Hermannstadt
Acum 8 ore
Marioara