Președintele PNL Sibiu, Raluca Turcan, a făcut astăzi, în cadrul unei conferințe de presă un bilanț al Guvernării PSD și a ajuns la concluzia că PSD-ul nu are cu ce se mândri la 9 luni de la preluarea puterii, iar guvernarea Tudose este şi mai slabă decât guvernarea Grindeanu. În opinia liberalei, motivele pentru care a fost demis Grindeanu sunt valabile și pentru Guvernul Tudose și a exemplificat: zero fonduri europene atrase pentru dezvoltarea României (0,04%); zero kilometri de autostradă; zero creșe și grădinițe noi construite; au fost amânate creșterile salariale pentru profesori și medici; a fost amânată scutirea de impozit pentru veniturile medicilor; achizițiile pentru înzestrarea Armatei nu au fost făcute; TVA zero la locuițe – a fost o măsură «discutată și uitată»; Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții se prefigurează ca un nou mare tun marca PSD. În plus, din promisiunile făcute prin programul de guvernare unele au fost îndeplinite atât de defectuos, încât fac mai mult rău decât bine”, a declarat Turcan.
Liderul PNL Sibiu a vorbit și despre inițiativele Guvernului PSD, soldate în opinia ei cu eșecurie pe linie: Legea salarizării a provocat profunde inechități și frustrări în rândul angajaților. Mai mult, jumătate dintre primării nu au fonduri suficiente pentru plata salariilor; Programul Start-Up Nation a fost o mare păcăleală pentru tinerii antreprenori care s-au bazat pe sprijinul Guvernului; Au blocat posturile din administrația publică pentru tinerii merituoși care ar fi putut să intre în sistemul public. În schimb, PSD angajează pensionari de lux, chiar a doua zi după ce aceştia au fost trimişi la pensie la vârsta de 40 de ani; Problemele din învăţământ nu au fost rezolvate, ci, s-au adâncit şi mai tare. Şcoala a început fără manuale, fără investiţii, fără autorizaţii de funcţionare, fără bani pentru profesori; Bugetul de stat este dovada supremă a incompetenţei: deficitul bugetar de trei ori mai mare decât anul trecut, încasările scad, deşi avem creştere economică.
Pe lângă promisiunile făcute și neonorate, PSD a venit cu o serie de măsuri ascunse de electorat, atât în campania electorală, cât şi la asumare programului de guvernare în Parlament. Și anume: atacul din toate părţile asupra justiției; supra-acciza la carburanți; acumpirea tuturor produselor şi serviciilor; split TVA și supra-taxarea contractelor de muncă part-time; pensii speciale uriaşe și angajarea clientelei în funcții cheie; îndatorarea fiecărui român cu 1.480 de lei, adică fiecare român a pierdut în doar 9 luni un salariu minim brut pe economie; devalizarea companiilor de stat profitabile; atac la Pilonul II de pensii şi la pensiile viitoare a 7 milioane de români”, a mai spus Turcan.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1165


Ultimele comentarii
Acum 4 ore
Adi
Acum 5 ore
X
Acum 7 ore
Toto
Acum 7 ore
Un sibian
Acum 7 ore
Ina