Purtătorul de cuvânt al Preşedintelui României, Mădălina Dobrovolschi, a prezentat astăzi, o declaraţie de presă în care a răspuns atacului lui Călin Popescu Tăriceanu la adresa președintelui Iohannis.
Declarația susținută de Dobrovolschi:
"Domnule Tăriceanu, da, adevărul doare, dar acest lucru nu este un motiv să folosiți un limbaj licențios, să jigniți și să spuneți în spațiul public lucruri care nu au nicio legătură cu realitatea.
Președintele României, domnul Klaus Iohannis, reiterează faptul că persoanele cu probleme penale nu trebuie să se afle în conducerea statului. Președintele respectă pe deplin rezultatului votului care a condus la constituirea actualei majorități și își dorește ca Guvernul să aibă rezultate bune pentru România. Președintele consideră că o legiferare transparentă de tip european este fundamentală pentru întărirea statului de drept și consolidarea parcursului democratic al României.
Și încă o observație, dacă îmi permiteți, referitoare la declarațiile domnului Tăriceanu. Domnia sa pare pur și simplu rupt de realitate, chiar de realitatea economică, ceea ce este foarte straniu pentru un fost prim-ministru. De exemplu, dânsul ne spune senin că prețul carburanților a rămas neschimbat după introducerea accizei. Domnule Tăriceanu, cred că adevărul îl puteți afla foarte simplu întrebând orice român, orice cetățean, care a cumpărat combustibil în aceste zile și care a trebuit să scoată mai mulți bani din buzunar.
Aș vrea, în final, să fac o precizare și despre avizul dat astăzi de CSM. Președintele României a luat act de evaluarea CSM, care este identică cu propria sa analiză. Președintele apreciază că CSM, în calitate de garant al independenței justiției, a evaluat în detaliu și cu mult profesionalism propunerile ministrului Justiției înainte de a le respinge. Chiar dacă acest aviz este unul consultativ, Guvernul și Parlamentul nu au cum să ignore acest semnal clar venit din partea CSM"
Citește și Tăriceanu: Eu n-am văzut nicio scumpire la carburanți. Despre ce vorbim? ; Tăriceanu, despre Iohannis: S-a coborât Duhul sfânt şi ne dă nouă, păcătoşilor, sfaturi
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Călin Popescu Tăriceanu , klaus iohannis , presedintele Romaniei , Mădălina Dobrovolschi , Președintelui României , Domnule Tăriceanu
Vizualizari: 1600
Ultimele comentarii
Acum 12 ore
Q
Acum 12 ore
Newman
Acum 12 ore
Ron
Acum 13 ore
Eu
Acum 14 ore
Emil