Universitatea „Lucian Blaga” se bucură de primul proiect de învățământ dual din mediul universitar din România. Este vorba despre „Towards responsive engineering curricula through europeanisation of dual higher education” (DYNAMIC), ce se va desfășura pe durata a trei ani. Acesta își propune dezvoltarea, implementarea, testarea și validarea formei duale educaționale pentru trei programe universitare în domeniul ingineriei.
Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu este partener ȋn proiectul finanţat recent de Comisia Europeană: Towards responsive engineering curricula through europeanisation of dual higher education (DYNAMIC). Durata lui este de trei ani, iar proiectul va demara efectiv cel mai devreme la sfârșitul anului viitor. În luna decembrie va avea loc în Germania o întâlnire pentru stabilirea efectivă a modului de implementare, fiind necesară adaptarea lui la cerințele ARACIS. În proiect vor fi implicați 20 de studenți, iar firmele partenere vor asigura module de practică specifice.
Strategii de practică
Proiectul are drept obiectiv principal dezvoltarea, implementarea, testarea și validarea formei duale educaționale pentru trei programe universitare în domeniul ingineriei, în universități din România, Bulgaria şi Croaţia, prin introducerea unor stagii de practică în companii industriale, cu o durată semnificativ mai mare decât a celor existente în forma actuală a programelor de studii inginerești vizate.
Proiectul este dezvoltat în parteneriat cu instituții din cinci țări: Austria, Bulgaria, Croația, Germania și România, incluzând un total de 16 parteneri, printre care Camera de Comerț și Industrie Romano-Germană (AHK România), Camera de Comerț și Industrie Bulgaro-Germană (AHK BG) și Camera Croată de Economie (CCE). Coordonarea proiectului DYNAMIC este asigurată de către Universitatea de Științe Aplicate din Wismar, Germania, iar managementul va fi asigurat de către o echipă de la Institutul Robert Schmidt din cadrul acestei universități, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu fiind reprezentată de prof. univ. dr. Claudiu Vasile Kifor, prorector al universității, prof. univ. dr. Gabriel Racz, director al Departamentului de Mașini și Echipamente Industriale și prof. univ. dr. Radu Breaz.
Mecatronica, prima din România în regim dual
Programul de studii vizat de proiect este Mecatronica, care s-a bucurat de un succes deosebit, atât din partea absolvenţilor de liceu cât și din partea companiilor industriale din Sibiu, încă de la înființare. Astfel, prin proiectul DYNAMIC, specializarea Mecatronică va fi prima din România care va fi structurată în regim dual, adică vor fi suplimentate semnificativ stagiile de practică productivă în companii, care se vor desfășura acum pe durata întregului an universitar.
Parteneri industriali din România ai proiectului DYNAMIC sunt companiile Continental Automotive Systems Sibiu și Marquardt Schaltsysteme Sibiu, a căror contribuție majoră va fi implementarea etapei pilot în cadrul proiectului, care presupune organizarea stagiilor de practică productivă pentru studenții care vor urma forma duală a programelor de studiu vizate prin proiect.
Încă din faza de debut, proiectul DYNAMIC se bucură deja de o atenție deosebită pe plan internațional; astfel, la invitația membrilor UB Forum din Croația, proiectul va fi prezentat în cadrul “Annual Thematic University Business Forum”. De asemenea, Agentia Natională pentru Schimburi Academice din Germania (DAAAD) și-a exprimat interesul pentru proiectul DYNAMIC și l-a inclus în seminarul Erasmus+ Strategic Partnerships and Knowledge Alliances, ce va avea loc în luna noiembrie 2017 la Frankfurt.
Urmăriți-ne pe Instagram / Facebook / YouTube
Tag-uri: Schimburi Academice , Agenția Națională , Ştiinţe Aplicate , Comisia Europeană , Lucian Blaga , Claudiu Vasile Kifor , Annual Thematic University Bus , Camera Croată , Industrie Bulgaro , Gabriel Racz , Institutul Robert Schmidt , Knowledge Alliances , Marquardt Schaltsysteme Sibiu , Radu Breaz , Strategic Partnerships , Echipamente Industriale , Industrie Româno
Vizualizari: 2270
Ultimele comentarii
Acum 2 ore
Claus
Acum 2 ore
Un biciclist
Acum 2 ore
SOMAlezu
Acum 2 ore
Tourette
Acum 3 ore
Babylon