Miercuri,
26.03.2025
Cer Senin
Acum
13°C

FC Hermannstadt joacă miercuri cu deținătoarea Cupei României

FC Hermannstadt joacă miercuri cu deținătoarea Cupei României

După ce a trecut de Industria Galda, scor 3-1, în turul precedent, FC Hermannstadt întâlnește deținătoarea Cupei României și a Supercupei, în șaisprezecimile de finală ale competiției. Întâlnirea dintre echipa sibiană și FC Voluntari va avea loc miercuri, 25 octombrie, pe Stadionul „Municipal”, de la ora 14:00.

Antrenorul principal Alexandru Pelici a declarat, astăzi, într-o conferință de presă, că jucătorii săi vor aborda această întâlnire la fel ca pe celelalte meciuri de până acum, la victorie, în ciuda faptului că vor avea de înfruntat un adversar din Liga 1. Tehnicianul a adăugat că speră ca suprafața de joc să nu le pună probleme sibienilor, în ciuda ploii căzute în ultimele două zile, și a avut cuvinte de laudă la adresa echipei din Voluntari. „Ne așteaptă un meci împotriva unei echipe de Liga 1. Obiectivul nostru a fost să aducem la Sibiu o echipă din primul eșalon. Sorții au decis ca aceasta să fie FC Voluntari, o echipă care a câștigat Cupa României și Supercupa. Vom aborda acest meci la fel ca pe toate celelalte, la victorie. Încercăm să obținem calificarea”, a declarat Pelici.

Pentru Petrișor Petrescu, meciul de mâine, cu FC Voluntari, este cel mai important din cariera sa, până în momentul de față. „Cu siguranță ne va aștepta un meci greu. Întâlnim o echipă din primul eșalon. Trebuie să fim concentrați, pentru asta ne-am pregătit. Am avut două săptămâni mai încărcate, cu meciuri la 4-5 zile. Acum totul depinde de noi. Trebuie să intrăm cu capul sus în teren. Sunt convins că lumea va veni la stadion și de data asta, în ciuda vremii de afară”, a declarat Petrescu. „Ne așteaptă un meci important, cu o echipă de Liga 1, exact acolo unde ne dorim să ajungem și noi. Ne duelăm de la egal la egal cu deținătoarea Cupei României. Sunt ferm convins că, dacă vom da totul pe teren, vom ieși învingători”, a afirmat, la rândul său, unul dintre cei mai experimentați jucători din lotul FC Hermannstadt, Iulian Popa.

Atacantul Adrian Cîrstean, golgeterul echipei în ediția precedentă de campionat, speră să înscrie, contra Voluntariului, primul său gol din acest sezon. „Sperăm să învingem, să ne calificăm și să dau gol, să încep și eu să marchez”, a spus vârful de atac.

Biletele pentru meciul FC Hermannstadt - FC Voluntari se vor pune în vânzare miercuri dimineața, la casieriile Stadionului „Municipal”, începând cu ora 10:00.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Alin Bratu

de Alin Bratu

Politic
Telefon:
0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

2 comentarii

e-manuela

Acum 7 ani

Buna! Nenea, i-ati înscris pe "baieti" si la Festivalul folcloric "Cântecele Munților"?...
Raspunde

Zexe

Acum 7 ani

Karl-Heinz Rummenigge, Uwe Seeler și Gerd Müller sunt în lot?
Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus