Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a trimis astăzi o scrisoare deschisă, ca răspuns la afirmațiile de ieri ale președintelui Klaus Iohannis, care îl vizau direct. Tăriceanu îl acuză pe Iohannis că a comis ilegalități pe când era primar al Sibiului și că nu are niciun merit, din punct de vedere politic.
"Concret. Ați afirmat azi că în România nu există nici forțe oculte, nici forțe subterane și nici 'stat paralel'. Ba există, domnule președinte, iar dumneavoastră sunteți produsul acestor forțe, având rolul de a executa întocmai și la timp planurile oculte ale 'statului paralel'. Doar nu vă închipuiți că ați câștigat alegerile din 2014 pentru inexistente merite politice sau pentru ilegalitățile comise în calitate de primar al Sibiului! Nu. Ați fost ales de 'statul paralel' să câștigați alegerile pentru că sunteți șantajabil cu dosare penale și, deci, ușor de manevrat de cei care controlează cu adevărat 'statul paralel'. Când e vorba despre adversari politici, termenul dvs. preferat este: 'penal'. Ce adjectiv credeți că vi s-ar potrivi după ce s-a dovedit că familia dvs. a obținut prin fals și uz de fals niște spații locative valoroase la Sibiu în perioada când erați primar?", scrie Tăriceanu, în scrisoarea deschisă. Călin Popescu-Tăriceanu îi promite șefului statului că va lupta în continuare pentru "demantelarea 'statului paralel'", pentru aflarea adevărului despre mecanismele acestui sistem și a participanților la ''uzurparea" puterii desemnate democratic la alegeri. "Vă promit, domnule președinte, că, în ciuda faptului că nu fac bine politicii promovate de dvs., mă voi lupta în continuare, împreună cu toți oamenii de bună credință, pentru demantelarea 'statului paralel', pentru aflarea adevărului despre mecanismele acestui sistem și a participanților la uzurparea puterii alese democratic la alegeri", se arată în scrisoarea deschisă adresată joi de Tăriceanu lui Iohannis. Președintele Senatului consideră că șeful statului este "produsul unor forțe oculte", cu rolul de a executa planurile "statului paralel". Președintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că în România nu există nici forțe oculte, nici forțe subterane și a susținut că președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, creează impresia câteodată că este "puțin obsedat".
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: Călin Popescu Tăriceanu , klaus iohannis , Tandemul Tăriceanu , Preşedintele Klaus Iohannis , Primarul Sibiului , statul paralel , Președintele Senatului Univers , scrisoare deschisa
Vizualizari: 2009
Ultimele comentarii
Acum 6 ore
O sibianca
Acum 6 ore
Eu
Acum 6 ore
Kokos
Acum 6 ore
LOL
Acum 6 ore
Hermannstadt