Joi,
07.11.2024
Cer Senin
Acum
-1°C

Vaccinul antigripal, programat să ajungă la Sibiu la jumătatea lunii

Vaccinul antigripal, programat să ajungă la Sibiu la jumătatea lunii

La capitolul vaccinuri, Sibiul stă bine în această perioadă. În afară de vaccinul antigripal, restul dozelor necesare în mod normal sunt într-un număr destul de mare, conform reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Sibiu.

„Ministerul Sănătății informa în luna octombrie că dozele de vaccin antigripal destinate cabinetelor medicilor de familie vor fi distribuite începând cu a doua jumătate a lunii noiembrie. Deocamdată, Direcția de Sănătate Publică a județului Sibiu nu are informații suplimentare despre disponibilitatea acestui vaccin”, a declarat Krisztina Gaal, purtător de cuvânt DSP Sibiu.

În ceea ce privește restul vaccinurilor, situația stă în felul următor:

-hepatitic B pediatric: 2.551 doze;

-BCG: 17.600 doze;

-hexavalent: 1.145 doze;

-ROR: 6.528 doze;

-tetravalent: 1.950 doze.

O situație a numărului restanțierilor la vaccinuri va fi făcută publică la sfârșitul săptămânii. Conform reprezentanților DSP Sibiu, în mod normal sunt restanțieri la toate vaccinurile, motivele fiind diverse – ori părinții nu își duc copiii la controlul periodic la medicul de familie, ori anumite medicații temporare nu permit vaccinarea micuților.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Cristina Bălău

de Cristina Bălău

Eveniment, Cultură 
Telefon:
0770 962 946
E-mail: cristina[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus